DNA: Primarul municipiului Târgu Mureș, Dorin Florea, trimis în judecată

DNA: Primarul municipiului Târgu Mureș, Dorin Florea, trimis în judecată

Procurorii DNA l-au trimis în judecată pe Dorin Florea, la data faptei și în prezent primar al municipiului Târgu Mureș, într-un dosar privind atribuirea, cu titlu gratuit către o asociație sportivă, a unui teren în suprafață de 20.400 mp.

El este acuzat de săvârșirea infracțiunii de participație improprie la abuz în serviciu dacă funcționarul a urmărit obținerea unui folos pentru sine sau pentru altul.

În dosar, a fost deferită justiției și Maria Cioban, la data faptei secretar al municipiului Târgu Mureș, pentru aceeași infracțiune.

"Inculpatul Dorin Florea, în calitatea menționată mai sus, în cursul anului 2008, prin încălcarea atribuțiilor de serviciu și a prevederilor legale, a întocmit și semnat o expunere de motive, prin care s-a supus dezbaterii Consiliului Local adoptarea, în regim de urgență (deși situația nu o impunea), a propunerii de atribuire, cu titlu gratuit către o asociație sportivă, a unui teren în suprafață de 20.400 mp, situat în municipiul Târgu Mureș", se arată într-un comunicat al DNA transmis vineri AGERPRES.

Procurorii au reținut că, urmare a acestui demers, în 25 septembrie 2008, Consiliul Local a adoptat hotărârea respectivă, prin votul a 19 consilieri locali, la determinarea edilului și fără ca aceștia să cunoască caracterul nelegal al acelei propuneri.

"Hotărârea respectivă, după adoptare, a fost contrasemnată (fiindu-i astfel acordată viza de legalitate fără de care nu putea produce efecte juridice) de către secretarul municipiului, inculpata Maria Cioban. Ulterior, asociația sportivă beneficiară a terenului — care nu se încadra în niciuna din categoriile de persoane juridice fără scop lucrativ precizate în legea administrației publice și nici nu deținea statutul de utilitate publică pentru a putea beneficia de folosința gratuită a unui astfel de bun — a închiriat terenul respectiv unei alte entități sportive, obținând foloase materiale în sumă de 2.563.041,86 lei", susțin anchetatorii.

DNA precizează că, pentru folosirea acelui teren, asociația sportivă ar fi trebuit să plătească o redevență anuală calculată conform prevederilor legale, în funcție de categoria bunului concesionat/închiriat, astfel că prin faptele menționate bugetul municipiului Târgu Mureș a fost prejudiciat cu aproximativ 1,2 milioane lei.

"Până la această dată Primăria municipiului Târgu Mureș nu s-a constituit parte civilă în procesul penal", se mai arată în comunicat.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Mureș.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Se termină aberația? / Judecătorii, procurorii, militarii și polițiștii nu vor mai putea ocupa locuințe de serviciu după eliberarea din funcție sau după…

2 Foarte interesante amănunte... / Dosarul Liei Savonea de la ANI, îngropat atât de adânc încât nici Parlamentul nu l-a găsit

3 Testamentul Rodicăi Stănoiu / ce avere îi revine iubitului cu peste 50 de ani mai tânăr, deși nu au fost căsătoriți

4 Un fost secretar de stat scapă de răspundere penală prin prescriere. Angajatul care a mințit pentru el, condamnat definitiv

5 Andrei Caramitru, mesaj dur / Statul român, „un tată bețiv și violent” care nu și-a recunoscut crimele