DNA: Schwartzenberg l-a ajutat pe Morgenstern să îi dea lui Mazăre 175.000 de euro pentru câștigarea unei licitații

Direcția Națională Anticorupție informează că procurorii au cerut arestarea în lipsă a lui Emilian (Elan) Schwartzenberg, cercetat pentru complicitate la dare de mită, după ce l-a ajutat pe Avraham Morgenstern să îi dea lui Radu Mazăre suma de 175.000 de euro în scopul facilitării câștigării unei licitații pentru construirea Campusului social ''Henri Coandă''.

Procurorii DNA au înaintat Tribunalului București referatul cu propunere de arestare preventivă în lipsă pentru o durată de 30 de zile , începând cu data punerii în executare a mandatului, a lui Emilian (Elan) Schwartzenberg.

"În 2011, inculpatul Schwartzenberg Emilian l-a ajutat pe Morgenstern Avraham, administrator unic al unei firme, să îi dea lui Mazăre Radu Ștefan, primarul municipiului Constanța de la acea vreme, suma totală de 175.000 de euro pentru ca acesta din urmă să facă demersuri atât în cadrul atribuțiilor de serviciu, cât și în afara (contrare) lor, astfel încât să faciliteze câștigarea, de către firma respectivă, în condiții avantajoase, a unei licitații având ca obiect contractul de construire a Campusului social 'Henri Coandă', în valoare de 40.964.030 lei fără TVA (circa 10 milioane de euro)", se arată într-un comunicat al DNA transmis luni AGERPRES.

Procurorii susțin că ajutorul acordat de Schwartzenberg a constat, pe de o parte, în faptul că a intermediat darea sumei de 175.000 de euro prin interpunerea, pe traseul banilor, a unei societăți off-shore al cărei beneficiar real era și, pe de altă parte, a facilitat relația dintre Mazăre și Morgenstern, fiind prieten cu amândoi.

"Societatea off-shore este o societate înmatriculată în Insulele Virgine Britanice, care avea deschise conturi în Liechtenstein. Toate operațiunile de transfer bancar erau ordonate de Schwartzenberg Emilian, în calitate de beneficiar real și puse în executare de o altă persoană. În cauză este necesară luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul Schwartzenberg Emilian având în vedere că, pe de o parte, din probele cauzei rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunea pentru care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva sa și, pe de altă parte, că inculpatul s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală", precizează DNA.

Acest dosar este disjuns din cauza în care fostul primar al municipiului Constanța Radu Mazăre a fost trimis în judecată alături de alte două persoane, mediatizat la începutul lunii aprilie.

AGERPRES


populare
astăzi

1 A ce o mirosi chestia asta? / A intrat în vigoare, ca urmare a unui amendament depus de Laura Vicol, decizia Curții Supreme care omoară dosare de evaziu…

2 Cine este Maria Julissa, vedeta OnlyFans acuzată de trădare în scandalul care zguduie Mexicul după moartea lui El Mencho

3 „Mergem spre ceva ireparabil” / Planurile ascunse ale lui Putin. Ce urmărește Rusia dincolo de subjugarea Ucrainei și paralizarea UE

4 Adrian Toni Neacșu / La renegocierea PNRR, România a renunțat la 7 miliarde euro pentru ca partidele din coaliție să facă numiri clientelare

5 Uite cum minte pesedistul ăsta! / Ministrul Transporturilor a mințit în CV deși a fost exmatriculat de la o facultate privată