DNA: Secretarul Primăriei Iara din județul Cluj, reținut

DNA: Secretarul Primăriei Iara din județul Cluj, reținut

Procurorii DNA - Serviciul Teritorial Cluj au dispus vineri punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore a secretarului comunei Iara din județul Cluj, Olimpiu Ioan Onacă.

Potrivit unui comunicat al DNA, acesta este acuzat de săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată, fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată și
fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.

Procurorii DNA au reținut că, în perioada 2009 — 2014, secretarul Primăriei comunei Iara ar fi eliberat mai multe adeverințe false care au fost folosite ulterior de către nouă persoane, la obținerea de fonduri europene, acordate în cadrul schemelor unice de sprijin pentru suprafețe de teren agricole, pe care aceștia nu le dețineau în realitate.

Până în prezent, s-a stabilit că cele nouă persoane beneficiare de fonduri europene au obținut în această modalitate în perioada respectivă peste 1.100.000 lei.

O mică parte din sumele încasate în mod nelegal de către beneficiari a fost restituită către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, după identificarea neregulilor de către APIA.

"Din probele administrate în cauză, a mai rezultat că inculpatul Onacă Olimpiu Ioan a solicitat și primit de la două dintre persoanele beneficiare de fonduri europene, cu titlu de mită, suma de 37.200 lei, pentru punerea la dispoziția acestora a documentelor falsificate. Suma de bani menționată anterior a fost plătită de cei doi beneficiari în anul 2015, în două tranșe, imediat după primirea fondurilor nerambursabile", se arată în comunicatul DNA.

Totodată, procurorii DNA susțin că, în timpul desfășurării anchetei penale, Olimpiu Ioan Onacă "a făcut demersuri pentru influențarea comportamentului celorlalte persoane implicate în prezentul dosar".

Secretarul Primăriei Iara va fi prezentat, vineri, în fața magistraților Tribunalului Cluj cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

AGERPRES



Citește și:

populare
astăzi

1 Horoscop luni, 18 martie. O zodie va fi trădată de cineva drag. Peștii vor avea parte de o surpriză

2 VIDEO Aproape interesant...

3 VIDEO Milionarul cu șase clase, o nouă aroganță

4 România construiește cea mai mare bază NATO din Europa

5 Foarte interesante amănunte...