DNA: Şefa Serviciului de Informaţii Fiscale din AJFP Timiş, reţinută pentru luare de mită

Lucica Golban, şefa Serviciului de Informaţii Fiscale din cadrul AJFP Timiş, a fost reţinută de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru luare de mită, informează vineri DNA.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis AGEPRES, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 13 septembrie, a Lucicăi Golban, şefa Serviciului de Informaţii Fiscale din cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Timiş, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită.

Procurorii anticorupţie notează în ordonanţa că, joi, Lucica Golban ar primit de la reprezentantul unui om de afaceri suma de 3.000 lei pentru ca o cerere de atribuire a codului de înregistrare în scopuri de TVA (document fără de care societatea nu putea să îşi desfăşoare activitatea), să fie admisă şi rezolvată cu celeritate, în condiţiile în care societatea respectivă figura cu datorii la bugetul de stat în valoare de peste 100.000 lei, neîndeplinind condiţiile rezolvării favorabile a cererii.

"Banii respectivi au fost remişi inculpatei chiar în sediul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Timiş, la scurt timp aceasta fiind reţinută de procurorii anticorupţie", se precizează în comunicat.

Vineri, Lucica Golban va fi prezentată Tribunalului Timiş cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți și voi ce s-a întâmplat în secunda doi după ce CCR a validat reforma privind pensiile magistraților

2 Jocurile Olimpice, un maraton sexual? O sportivă a avut curajul să explice de ce e criză de prezervative în Satul Olimpic

3 Un „lord” din energie, cu cifră de afaceri de 1,8 miliarde de euro și profituri de peste 200 de milioane de euro, cercetat de DIICOT pentru spălare de…

4 Aproape jumătate de milion de dolari dați pe închirierea de mașini pentru patru piloți F-16 trimiși în SUA. Miruță: „E strigător la cer”

5 Fiul președintelui Partidei Romilor Vaslui, amenințări șocante pe TikTok: „Vă tai pe toți! Nu are cine ce să îmi facă”