DNA: Şeful Serviciului Juridic - Prefectura Mehedinţi şi directorul Direcţiei Cadastru - Primăria Drobeta-Turnu Severin - reţinuţi

DNA: Şeful Serviciului Juridic - Prefectura Mehedinţi şi directorul Direcţiei Cadastru - Primăria Drobeta-Turnu Severin - reţinuţi

Constantin Vintilă, şeful Serviciului Juridic din cadrul Instituţiei Prefectului Mehedinţi, şi Cătălin Iancu Preduţ, directorul executiv al Direcţiei Cadastru Fond Funciar din Primăria Drobeta-Turnu Severin, au fost reţinuţi, vineri, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care sunt acuzaţi de luare de mită.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis AGERPRES, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Craiova au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând de vineri, a lui Constantin Vintilă, şef al Serviciului Juridic din cadrul Instituţiei Prefectului Mehedinţi şi membru al Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, pentru luare de mită în formă continuată (2 acte materiale), spălarea banilor şi complicitate la luare de mită, şi a lui Cătălin Iancu Preduţ, director executiv al Direcţiei Cadastru Fond Funciar din cadrul Primăriei municipiului Drobeta Turnu Severin, pentru luare de mită.

Potrivit procurorilor anticorupţie, Constantin Vintilă ar fi cerut şi ar fi primit o sumă de bani de la o persoană (martor), pentru a face demersurile administrative pe care le avea în atribuţie, astfel încât persoana respectivă să poată intra în posesia unui teren de 5.000 mp în intravilanul municipiului Drobeta Turnu Severin. Persoana respectivă era îndreptăţită să intre în posesia suprafeţei de teren ca moştenitor, după ce câştigase în instanţă dreptul de reconstituire.

Concret, arată anchetatorii, în schimbul banilor, Constantin Vintilă ar fi formulat, în numele persoanei îndreptăţite, o cerere pentru punerea în posesie cu terenul de 5.000 mp şi pentru a-i facilita emiterea unei hotărâri favorabile de către Comisia de fond funciar.

"După ce ar fi formulat şi depus cererea menţionată, inculpatul Constantin Vintilă ar mai fi pretins, în cursul anului 2019, de la aceeaşi persoană, şi cedarea cu titlu gratuit a unei suprafeţe de 1.000 de mp pentru sine. În schimb, acesta s-ar fi angajat să asigure eliberarea efectivă a titlului de proprietate şi punerea în posesie efectivă cu terenul de 5.000 mp situat în intravilanul municipiului Drobeta Turnu Severin. Ca urmare a presiunilor constante exercitate de inculpatul Constantin Vintilă, în perioada mai - iunie, asupra persoanei îndreptăţite, aceasta a încheiat la notar, la data de 9 iunie, un contract de dezmembrare a suprafeţei de 5.000 mp teren şi de vânzare-cumpărare a unei părţi de 1.000 mp de teren către inculpatul Constantin Vintilă", se precizează în comunicat.

În realitate, spune DNA, contractul respectiv fusese încheiat şi autentificat doar pentru a masca bucata de teren de 1.000 mp ce urma să fie cedată funcţionarului drept mită.

Potrivit procurorilor, pentru finalizarea cu succes a procedurii administrative de reconstituire a dreptului de proprietate, şi Cătălin Iancu Preduţ ar fi pretins de la aceeaşi persoană, în cursul anului 2019, prin intermediul lui Constantin Vintilă, cedarea cu titlu gratuit a unei suprafeţe de 1.000 mp.

"În perioada 1 - 9 iulie, s-ar fi convenit ca, în locul transferării gratuite a bucăţii de teren de 1.000 mp, Cătălin Iancu Preduţ să primească efectiv o sumă de bani în numerar - 30.000 de euro", se menţionează în comunicat.

Anchetatorii informează că, joi, pentru sprijinul acordat persoanei îndreptăţite la reconstituirea dreptului de proprietate, Cătălin Iancu Preduţ ar fi primit banii pretinşi - 30.000 de euro, în biroul lui Constantin Vintilă, împrejurare în care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante.

Vineri, cei doi urmează să fie prezentaţi Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Nu le zice rău Ciucă...

4 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski

5 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”