DNA susţine că Tăriceanu ar fi primit indirect foloase materiale de aproape 800.000 de dolari de la o firmă austriacă

DNA susţine că Tăriceanu ar fi primit indirect foloase materiale de aproape 800.000 de dolari de la o firmă austriacă

Direcţia Naţională Anticorupţie susţine că preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, ar fi primit indirect, în perioada 2007 - 2008, pe vremea când era premier, foloase materiale de aproximativ 800.000 de dolari de la o firmă austriacă, se arată într-un răspuns al DNA trimis AGERPRES.

"Procurorii desfăşoară o investigaţie care vizează suspiciuni de săvârşire a unor fapte de corupţie privind acoperirea unor cheltuieli de campanie electorală cu sume de bani provenite de la o firmă care ar fi obţinut contracte comerciale importante de la statul român. Dosarul s-a constituit în anul 2018, în urma reunirii a trei dosare penale, dintre care unul a fost preluat de procurorii DNA la cererea autorităţilor judiciare austriece. Concret, un demnitar ar fi primit, în mod indirect, în perioada 2007 - 2008, foloase materiale în valoare de aproximativ 800.000 USD de la reprezentanţii unei companii austriece, în schimbul demersurilor depuse de acesta în exercitarea funcţiei, astfel încât să se încheie mai multe acte adiţionale la un contract comercial derulat de companie. Suma ar reprezenta un comision de 10% din valoarea acestor acte adiţionale şi ar fi fost folosită în beneficiul demnitarului, fiind transferată în baza unor contracte fictive încheiate cu mai multe companii offshore", se arată în răspunsul trimis la solicitarea AGERPRES.

DNA susţine că în acest dosar se desfăşoară acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită, iar în ceea ce îl priveşte pe Tăriceanu, în conformitate cu prevederile legale şi constituţionale, efectuarea urmăririi penale pentru infracţiunea de luare de mită este condiţionată de obţinerea unui aviz din partea Senatului.

În acest sens, procurorul-şef al DNA a transmis procurorului general documentele necesare în vederea sesizării Senatului care urmează a decide.

DNA mai spune că avizul solicitat pentru Tăriceanu este necesar pentru efectuarea completă a urmăririi penale şi pentru a-i oferi acestuia posibilitatea să îşi formuleze apărările într-un cadru procesual legal. AGERPRES


populare
astăzi

1 ALERTĂ Noul președinte ANAF va fi Adrian Nicuşor Nica

2 VIDEO Șoferul unui SUV Mercedes lovit de un Logan a murit după ce a fost aruncat prin trapă și prins sub mașina răsturnată

3 Un judecător CSM cu venituri de aproape 10.000 euro lunar e revoltat! / Fraților, în ce țară am ajuns să trăim?

4 Actrița Manuela Hărăbor anunță că a fost scoasă de Pro TV dintr-un serial din motive politice

5 VIDEO Priviți, șeful Eximbank filmat în cluburi din Saint-Tropez, în timpul scandalului despre sediul de stat închiriat de la un privat cu preț dublu