DNA: Vasile Blaga, trimis în judecată

Procurorii DNA l-au trimis în judecată, sub control judiciar, pe senatorul Vasile Blaga pentru trafic de influență.

Potrivit unui comunicat transmis, luni, de DNA, procurorii Serviciului Teritorial Ploiești au dispus disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor într-un dosar separat față de fostul primar al municipiului Piatra Neamț, Gheorghe Ștefan, de omul de afaceri Horațiu Bruno Berdilă și față de alte persoane.

În rechizitoriul întocmit în cauză, procurorii au reținut că Blaga a primit 700.000 de euro de la o societate comercială în schimbul exercitării influenței, astfel încât respectiva firmă să obțină contracte cu două companii naționale.

"În perioada 2011 — 2012, în calitate de secretar general al unui partid aflat la guvernare, inculpatul Blaga Vasile a primit în patru rânduri, de la o societate comercială reprezentată de inculpatul Berdilă Horațiu Bruno, suma totală de 700.000 euro, în schimbul exercitării influenței prin intermediul inculpatului Ștefan Gheorghe (vicepreședinte al aceluiași partid) asupra unei persoane care a deținut consecutiv funcții de conducere la două companii naționale, astfel încât firma reprezentată de Berdilă Horațiu Bruno să obțină contracte la cele două companii naționale", arată DNA, în comunicatul citat.

Potrivit procurorilor, Blaga a primit 500.000 de euro prin intermediul lui Gheorghe Ștefan și 200.000 de euro printr-un alt intermediar.

Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu propunerea de a se menține măsurile dispuse în cauză, și anume cea a controlului judiciar și cea asigurătorie.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Un articol surprinzător de corect despre situația din Iran...

2 Se întâmplă și la nemți, chiar cu vârf și îndesat...

3 „Au fost pregătite și alte cărți care vor intra în joc la momentul potrivit”

4 Cazuri de corupție ca ăsta se întâmplă zilnic în instituțiile publice din România

5 Povestea navei Fundulea, atacată de iranieni cu napalm în strâmtoarea Ormuz. „Au tras câte două rachete pe fiecare nivel al navei. Cabina nu mai era. …