Doamna ministru Pintea, fiul dumneavoastră nu este condamnat la 6 ani de închisoare pentru trafic de droguri?

Sorina Pintea, ministrul desemnat al Sănătății, are o piatră de moară care a împiedicat-o în mai multe rânduri să ajungă în funcții înalte. Fiul Sorinei Pintea, Ionuț Pintea a fost condamnat la șase ani de închisoare pentru trafic de droguri, după ce a fost prins de două ori.

Ionuț Pintea a fost cercetat pentru prima dată pentru trafic de droguri în anul 2010, când a încercat să vândă unui polițist sub acoperire 440 de comprimate ecstasy și 300 de grame de "Speed", aduse din Olanda.

 În urma percheziției, politiștii au mai găsit asupra lui Ionut Pintea și un pistol cu aer comprimat, 2.620 de euro, 5.000 de forinți și 1.561 de lei.

În anul 2011, Ionuț Pintea a fost reținut de procurorii DIICOT, în urma unor percheziții în Maramureș și în Cluj, într-un dosar cu trafic de droguri de mare risc. În acest dosar, Ionuț Pintea a fost condamnat la 6 ani de închisoare cu executare și a fost încarcerat la Penitenciarul Gherla.

Filmul flagrantului:

Sorina Pintea a ajuns senator pe listele PSD, dar în februarie 2017 a decis să demisioneze din Senat. În locul ei a intrat în Senat, Liviu Pop.

”Ziua de 4 februarie 2017 reprezintă data limită în care trebuie să optez pentru demnitatea de parlamentar sau pentru poziţia de manager al Spitalului Judeţean «Dr. Constantin Opriş» Baia Mare. Recunosc că nu a fost o decizie uşoară, iar în hotărârea mea m-am consultat în primul rând cu membrii familiei, cărora doresc să le mulţumesc încă o dată că mi-au fost alături în tot acest timp, Optez pentru funcţia de manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă ”Dr. Constantin Opriş” Baia Mare, poziţie care îmi permite să ajut mai mult Maramureşul şi maramureşenii şi îmi conferă posibilitatea de a continua proiectele mari demarate la nivelul unităţii medicale, renuntand la calitatea de senator al Romaniei”, a anunţat Sorina Pintea într-un comunicat de presă.


populare
astăzi

1 Recomandarea Barclays către investitori: Vindeți titlurile României și cumpărați-le pe cele ale Ungariei!

2 Modul cum Iranul folosește rachetele nedumerește analiștii militari. Ce ar putea semnala acest lucru

3 Da, este Trump la Moscova. Este de amintit ce-a făcut după ce s-a întors de acolo...

4 Cum a reușit Iranul să lovească unde americanii păreau invincibili. Adevărul incomod pentru Trump: „Asta arată o evaluare greșită”

5 O diplomată aflată la post în Emiratele Arabe Unite critică Parlamentul pentru că a permis SUA să folosească baza Kogălniceanu