DOCUMENT Vin BIRURILE! Bursele, ajutoarele de înmormântare, dar și alte venituri, ca primele de instalare - impozitate după modificarea Codului Fiscal!!!

Vin birurile! Mai multe tipuri de venituri în prezent neimpozabile vor deveni impozabile dacă proiectul de modificare a Codului Fiscal, aflat astăzi în faza de draft la Ministerul Finanțelor și anunțat în premieră de Profit.ro , nu va fi modificat. Printre acestea se numără ajutoarele, indemnizațiile și alte forme de sprijin cu destinație specială, pensiile pentru invalizii de război, orfanii, văduvele/văduvii de război, bursele primite de elevi și studenți, premiile sportivilor medaliați la campionatele mondiale, europene și la jocurile olimpice/paralimpice, potrivit consultanților PwC.

De asemenea, ar deveni impozabile și alte tipuri de venituri, cum ar fi indemnizațiile de instalare. De asemenea, lărgirea bazei de impozitare prin trecerea la impozitul pe venitul global ar genera o situație în care vor fi impozitate ajutoarele de înmormântare, ajutoarele pentru boli grave și incurabile, ajutoarele pentru dispozitive medicale, ajutoarele pentru naștere, ajutoarele pentru pierderi produse în gospodăriile proprii ca urmare a calamităților naturale, veniturile reprezentând cadouri în bani și/sau în natură, inclusiv tichete cadou oferite salariaților, cât și cele oferite pentru copiii minori ai acestora, contravaloarea transportului la și de la locul de muncă al salariatului, contravaloarea serviciilor turistice și/sau de tratament, inclusiv transportul, pe perioada concediului, pentru salariații proprii și membrii de familie ai acestora, acordate de angajator pentru salariații proprii sau alte persoane, astfel cum este prevăzut în contractul de muncă.

Pentru anul viitor, Ministerul Finanțelor are în vedere modificarea sistemului actual de impozitare a veniturilor obținute de persoane fizice, prin renunțarea la cota actuală de impozitare de 16% și introducerea unui impozit diferențiat de 0% sau 10% în funcție de venitul anual global pentru fiecare gospodărie din România. Sistemul propus are în vedere trecerea de la impozitarea individuală a veniturilor obținute de persoanele fizice la impozitarea globală a veniturilor obținute într-un an fiscal în cadrul unei gospodării formate din membrii care administrează împreună un patrimoniu comun.

Venitul global impozabil va ține cont de un plafon neimpozabil și de lărgirea sistemului actual de deduceri. De asemenea, familiile cu copii care înregistrează venituri sub un anumit prag vor beneficia de un sprijin financiar anual, pentru fiecare copil aflat în întreținere. Draftul Ministerului Finanțelor a fost prezentat în premieră în luna aprilie de Profit.ro  și a fost confirmat ulterior de instituție.






populare
astăzi

1 Schimbări majore la pensii, ajutoare și contracte de muncă din 2026

2 Drumul Széchenyi, șoseaua legendară din Cazane înghițită de Porțile de Fier

3 Rareș Bogdan cere parlamentarilor să voteze uniformele obligatorii: „Școala nu este o paradă de modă”

4 Presa din Grecia, revoltată după afirmația ambasadoarei SUA legată de România / „Replica lui Guilfoyle care a înghețat cina de la Atena”

5 Oamenii de afaceri Gregor Hudohmet și Dragomir Theodor Cristian, arestați preventiv 30 de zile după ce ar fi cerut șpagă 450.000 euro de la o altă fir…