Document/Adevărul despre neplata personalului din centrele de vaccinare

Document/Adevărul despre neplata personalului din centrele de vaccinare

La începutul săptămânii am aflat că medicii și asistenții care au vaccinat anti-COVID la foc continuu, din decembrie până acum, peste 1.500.000 de români, au făcut-o fără a fi plătiți.

Lucrurile s-au mișcat abia după ce coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a atras atenția asupra acestei probleme. Două zile mai târziu plățile începeau să fie făcute, însă a fost nevoie de un scandal public pentru asta.
Guvernanții au încercat să vorbească cât mai puțin pe această temă. Premierul Florin Cîțu a bătut puțin din picior spre Ministerul Sănătății să ”rezolve cu prioritate”, iar Vlad Voiculescu a spus că vina aparține unui funcționar care ”trebuia să completeze o hârtie, să o semneze şi să o trimită”, dar nu a făcut-o.
Nu a dat nume și a spus că nici nu-l sancționează, indicând că Legea funcţionarului public nu i-ar permite și că modul problematic în care e construit ministerul poate fi privit ca circumstanță atenuantă.

Zeci de mii de oameni din linia întâi a luptei împotriva coronavirusului, puși de trei luni sa muncească în plus fără să fie plătiți, erau trecuți la „și altele” printr-o relaxată ridicare din umeri.

În presă a apărut informația că funcționarul vizat este directorul adjunct al Direcției de Asistență Medicală, Medicină de Urgență și Programe de Sănătate Publică, Amalia Șerban.

Am vrut să aflăm mai mult decât ne-a fost oferit ca explicație de diverșii oficiali care s-au exprimat public, scrie SpotMedia.ro .

În documentarea subiectului am intrat în posesia documentului despre care vorbea ministrul Sănătății și am discutat cu Amalia Șerban, iar ceea ce am descoperit este că în niciun caz nu e doar „vina unui funcționar„, așa cum a încercat să expedieze subiectul Vlad Voiculescu.

Foto: Document obținut de SpotMedia.ro Iată tot circuitul și etapele de care a depins plata pentru personalul din centrele de vaccinare:

Pe 29 ianuarie, cu două săptămâni mai târziu, Ministerul Sănătății emite Ordinul de ministru nr 72/2021 , pentru plata acestor drepturi banești.

Pana pe 15 februarie, DSP-urile au avut termen să îndeplinească prevederile din ordin și au trimis documentele pentru plată.

Pe 2 martie e adoptat în Parlament bugetul de stat pe 2021. Pe 8 martie e promulgat de președintele Klaus Iohannis și pe 9 martie decretul e publicat în Monitorul Oficial.

După verificarea documentelor trimise de DSP-uri, directorul adjunct al Direcției de Asistență Medicală, Medicină de Urgență și Programe de Sănătate Publică, Amalia Șerban, a emis (așa cum se vede în poza documentului) referatul pentru aprobarea plății care poartă numarul de înregistrare 401/04.03.2021.

Abia pe 10 martie, după 7 zile, acest document este aprobat la cabinetul ministrului, de secretarul de stat Andreea Moldovan.

De la acest moment, traseul e următorul: referatul se întoarce la Amalia Șerban, la Direcția de Asistență Medicală, Medicină de Urgență și Programe de Sănătate Publică, după care este trimisă la Direcția Economică, de unde pleacă la Ministerul de Finanțe, care aproba ca banii să plece la DSP-uri, de unde sunt virați către autoritățile locale și apoi ajung la personalul medical.

Între 10 și 15 martie, momentul când coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă vorbește public de situație și cere urgent să fie rezolvată, traseul referatului este neclar.

Am solicitat Ministerului Sănătății în scris de joi să ne spună când a plecat hârtia de la Direcția Asistență Medicală la cea Economică și de acolo la Finanțe. Până acum nu am primit răspunsul. Am solicitat și personal secretarului de stat Andreea Moldovan să ne spună de ce a stat la cabinetul ei documentul timp de șapte zile până l-a semnat, cât și ce s-a întamplat cu acesta după semnare, dar nu a răspuns întrebărilor SpotMedia.ro .

Am aflat în schimb de la Georgeta Bumbac, care conduce Direcția Economică, faptul că documentul a ajuns aici marți, pe 16 martie, la o zi după declanșarea scandalului public. Ea ne-a declarat că în aceeași zi l-a transmis la Finanțe și au fost virați banii.

Amalia Șerban: Bani în buget au intrat din 12 martie, deci oricum până atunci nu aveam cum să împart ce nu aveam

SpotMedia.ro a stat de vorbă și cu Amalia Șerban, pentru a afla ce s-a întâmplat după 10 martie cu documentul.

”Hârtia în sine e doar o mică bucățică din întregul proces. (…) Nu vreau nici să disculp pe cineva, nici să acuz pe cineva. Contextul e de așa natură încât aprobarea Legii Bugetului și faptul că există niște reguli financiare pe care noi ca instituție publică nu le putem depăși au încurcat un pic treburile”, a declarat, pentru SpotMedia.ro, Amalia Șerban.

Ea ne-a detaliat întreg procesul, pentru a avea o imagine mai clară.

”În decembrie au început să fie livrate dozele care erau estimate a veni din ianuarie încolo și tot procesul a trebuit grăbit. Pe de altă parte întregul proces e foarte complicat, toate actele normative, pentru că s-a schimbat legislatura, a durat un pic să le facem, deci abia în ianuarie s-a putut da acea OUG pentru plata salariilor și plata centrelor de vaccinare.

În urma OUG a trebuit pus cap la cap tot ce trebuie plătit și cum trebuie plătit, deci abia la sfârșitul lui ianuarie s-a terminat și acel ordin.

Apoi, Capitala și cele 42 de județe, fiecare are un număr de centre de vaccinare și durează până centralizează, până fac contractele, până le trimit la noi, până solicităm noi clarificări acolo unde nu s-a răspuns cum trebuia. E un întreg proces care nu înseamnă o hârtie.

De exemplu, doar 27 de județe au trimis până în 15 februarie, când am cerut noi, pentru decontare documentele. Acum, săptămâna aceasta, deja am făcut centralizările pentru restul. E un proces în dinamică.

Și faptul că Legea Bugetului a apărut exact în săptămâna aceea în 9, cu termen de aplicare 12 martie, ne-a blocat un pic. Practic mie bani în buget mi-au intrat din 12 martie, deci oricum până atunci nu aveam cum să împart ce nu aveam”, ne-a explicat Amalia Șerban.

Cum ar fi putut fi scurtat circuitul

Dna Șerban a adăugat că de la Direcția Economică, o subordonată de-a dnei Bumbac a transmis în 12 martie că degeaba este gata referatul, că mai întâi trebuie făcută trimestrializarea bugetului. Evident, acest lucru nu era necesar, de vreme ce, în final, plățile s-au făcut înainte ca trimestrializarea să fie gata.

”Eu luni dimineața (15 martie, n.red.) la ora 09:30 am avut o discuție și mi s-a spus că asta se așteaptă (trimestrializarea, n.red.). Am spus că nu este posibil așa ceva și m-am dus peste ordonator și am spus că asta va crea un scandal. Și după aceea ne-a chemat și domnul ministru, a apărut și în presă…”, își amintește ea.

Și acesta este doar o parte din traseu, pentru că alte hârtii trebuie să ajungă la DSP-uri și autoritățile locale, ca banii să ajungă în final la personalul medical.

”Pe 16 Trezoreria a livrat banii la DSP-uri. DSP-urile trebuie la rândul lor să trimită la autoritățile locale care au încheiat contracte cu medicii care prestează activitatea în centre.

E un proces foarte, foarte lung, pentru că propunerea noastră de anul trecut ca autoritățile locale să primească direct de la bugetul de stat banii și să plătească medicii nu a fost acceptată. Și s-a mers pe acest sistem Minister-DSP-autorități locale-centre de vaccinare”, a mai spus directorul adjunct al Direcției Asistență Medicală.

”Nu poți să dai vina pe un singur funcționar”

Întrebată dacă la ea s-a referit Vlad Voiculescu atunci când a spus de funcționarul care e de vină, Amalia Șerban a spus că nu știe.

”Nu știu, sincer (la cine s-a referit ). Ideea e că nu poți să dai vina pe un singur funcționar când mai ai alți 2-3-4 oameni pe circuitul de semnare a documentelor și pe luarea deciziilor. (…) Eu am avut o colaborare bună și în 2016 cu dl ministru, și acum. Nu pot să spun că avem divergențe, ba dimpotrivă. Important e să se rezolve lucrurile și ca oamenii să-și primească banii. Celelalte vin și trec”.

Direcția de Asistență Medicală, Medicină de Urgență și Programe de Sănătate Publică coordonează toate activitățile medicale. Nu are director general de anul trecut.

”Personalul medical își va primi banii pentru activitatea depusă de când s-au înființat centrele de vaccinare. Le mulțumim pentru activitatea depusă. Scopul principal a fost și este de a vaccina cât mai multe persoane”, a încheiat Amalia Șerban.

Câteva concluzii:
  • Birocrația din administrația publică este ceva greu de imaginat pentru o țară UE în anul 2021 și rămâne un obstacol major în buna funcționare a instituțiilor statului.
  • Atât col. Gheorghiță, cât și ministrul Voiculescu ar putea să își folosească mai bine timpul decât să ia parte la interminabilele contre publice susținute din vârful buzelor cu jumătăți de adevăruri.
  • Povestea asta este nu atât despre vina cuiva, ci mai ales despre asumare, asumarea unor responsabilități, a unei funcții, a unui sistem care nu funcționează și care nu poate fi „reparat” decât de cei care au puterea de decizie. Capitol la care ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a ratat, de data asta.


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 Citiți și voi cine s-a prezentat la prima recrutare de soldați organizată de MAPN în 2024

3 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

4 „Dacă voiai să câștigi nu era suficient doar să-ți petreci câteva ore cu un bărbat”

5 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA