Document/Beuran a fost înregistrat în timp ce recunoștea că ar fi primit 10.000 de euro pentru a truca un concurs la Universitatea de Medicină

Document/Beuran a fost înregistrat în timp ce recunoștea că ar fi primit 10.000 de euro pentru a truca un concurs la Universitatea de Medicină

Chirurgul Mircea Beuran a transformat Universitatea de Medicină în propria piaţă de desfacere pentru obținerea de venituri ilicite, spun magistrații Tribunalului București în motivarea deciziei de arestare la domiciliu a medicului. Instanța mai arată că Beuran a fost interceptat și a recunoscut că a luat mită.
Interceptările anchetatorilor arată că Mircea Beuran a recunoscut "explicit” că în 2018 a primit 10.000 de euro pentru a scoate la concurs un post de asistent universitar la Universitatea de Medicină și Farmacie "Carol Davila" din București, spun magistraţii.
"Astfel, fapta presupus a fi săvârşită de către inculpat este de o gravitate extremă, care se răsfrânge asupra siguranţei şi eficienţei sistemului public de sănătate, în contextul în care medicii (care doresc posturi) accesează, prin intermediul inculpatului, aceste posturi, pe baza unor criterii pecuniare şi nu conform competenţei profesionale, urmate de obţinerea unor foloase considerabile pentru inculpaţii cu funcţii de decizie. Prin acţiunile sale, inculpatul a transformat o instituţie publică de prestigiu (...) în propria <piaţă de desfacere>, ca sursă personală de venituri ilicite", se arată în motivarea instanței.
Potrivit Tribunalului Bucureşti, gravitatea faptei comise de Beuran constă şi în faptul că acesta ar fi acţionat intenţionat, în sensul "vânzării unui post" din poziţia celui care conduce şi care ar fi trebuit să se bazeze pe "criterii care privesc exclusiv performanţa".
"Gravitatea faptei este potenţată de împrejurările concrete şi mijloacele de comitere a acesteia, constând în aceea că inculpatul a acţionat intenţionat, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în scopul eludării acestora, în sensul 'vânzării' unui post de... de către însuşi cel care conduce... şi care ar fi trebuit să aibă, mai mult decât oricine, criterii care privesc exclusiv performanţa, iar nu 'vânzarea-cumpărarea', contra unor sume de bani, a posturilor în mediul universitar (şi, lato sensu, în domeniul medical)", se mai menţionează în document.
De asemenea, judecătorul spune că nu se poate ignora "pericolul" pe care medicul îl constituie în societate, iar lipsa unei reacţii a autorităţilor ar duce la o încurajare tacită la săvârşirea altor fapte similare.
"La aprecierea stării de pericol pentru ordinea publică trebuie avută în vedere şi rezonanţa socială deosebită pe care astfel de fapte le au în rândul opiniei publice. În mod evident, nu se poate ignora pericolul pe care inculpatul îl constituie pentru societate, iar lipsa unei reacţii ferme a autorităţilor ar conduce la o încurajare tacită la săvârşirea altor fapte similare, cu consecinţa scăderii încrederii populaţiei în capacitatea de protecţie a statului, a faptului că toţi funcţionarii statului primesc mită şi ar întări convingerea că numai prin 'cumpărarea' bunăvoinţei factorilor de decizie se poate ajunge la accesarea unor posturi considerate de neatins de către persoanele oneste care, prin îndeplinirea condiţiilor legale, tind la ocuparea unor astfel de posturi", notează magistratul.
Mai mult, judecătorul îşi exprimă convingerea ca, în viitor, prin măsuri administrative oneste, să fie asigurată egalitatea de şanse pentru toţi candidaţii.
"Este de notorietate faptul că tinerii absolvenţi ai facultăţii de medicină se orientează către state membre ale Uniunii Europene care le asigură un climat normal, firesc de exercitare a profesiei, fără alte condiţionări cu excepţia celor de competenţă, astfel că judecătorul de drepturi şi libertăţi îşi exprimă convingerea ca, în viitor, prin măsuri administrative oneste, să fie asigurată egalitatea de şanse pentru toţi candidaţii, fără discriminare sau alte beneficii materiale", se afirmă în documentul instanţei.

În același document se arată că prin astfel de fapte se intreţine iluzia că tinerii absolvenţi îşi pot cumpăra posturile. "Nu întâmplător, poate, un număr alarmant de tineri (inclusiv absolvenţi ai instituţiilor de medicină) au ales să părăsească ţara, indicând corupţia drept principala cauză a acestui <exod>. Că un post se cumpără, de cele mai multe ori, pe bani, o dovedeşte şi cazul de faţă”, mai spune instanța.

Citește aici motivarea judecătorilor:

Doctorul Mircea Beuran a fost reținut joi seara de către procurorii Direcției Naționale Anticorupție, pentru 24 de ore, sub acuzația de luare de mită. El a fost audiat timp peste 8 ore la sediul DNA, înainte de a fi anunțată reținerea sa. Chirurgul este acuzat de către procurori că a primit mită 10.000 de euro pentru a-i aranja unui alt medic ocuparea unui post de asistent universitar la Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" Bucureşti.


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

3 Document secret rusesc obținut de Washington Post

4 Foarte interesante amănunte...

5 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia