Doi dintre fiii lui Trump, acuzați că au primit bani pentru a facilita accesul la președintele ales

Doi dintre fiii președintelui ales al SUA, Donald Trump, fac parte dintr-o nouă organizație caritabilă ce primește donații de cel puțin un milion de dolari de persoană de la cei care doresc să aibă acces la o recepție privată la care ia parte și viitorul ocupant al Casei Albe, arată Centrul pentru Integritate Publică (CPI), citat de AFP.

Într-un raport publicat marți, CPI dezvăluie că Opening Day Fundation, nume ce face referire la învestirea din ianuarie a președintelui ales, a fost formată în Texas, în data de 14 decembrie, și că Donald Jr. Trump și Eric Trump sunt doi dintre cei patru directori ai organizației.

În prezentarea online a fundației se arată că beneficiile le sunt rezervate ONG-urilor "specializate în conservare" și care își asumă "responsabilitatea de a proteja și păstra" natura americană, citând tradițiile legate de vânătoare și pescuit. Evenimentul e prevăzut pentru seara de 21 ianuarie și ar avea loc într-un centru de conferințe din Washington.

Donatorii ce dau dovadă de cea mai mare generozitate vor avea acces la o recepție privată și la o oportunitate foto alături de președintele Trump, vor primi câte o chitară cu dedicație din partea unui artist ce va susține în acea seară un recital și vor putea merge la o partidă de vânătoare sau pescuit fie cu Donald Jr., fie cu Eric Trump, potrivit raportului CPI.

Echipa președintelui ales a negat acuzațiile de trafic de influență. "Donald Trump Jr. și Eric Trump sunt mari amatori de ieșiri în aer liber și susținători ai eforturilor pentru conservare, lucruri ce corespund obiectivelor acestui eveniment, deși ei nu sunt implicați în niciun fel. Evenimentul Opening Day și detaliile care au fost făcute publice sunt doar niște planuri preliminarii care nu au fost nici concepute, nici aprobate de familia Trump", a spus Hope Hicks, purtătoarea de cuvânt a echipei de tranziție a lui Donald Trump.

Larry Noble, directorul juridic al Campaign Legal Center, organizație ce urmărește cazuri de abuz și de corupție, a declarat, pentru AFP, că "Donald Trump și familia Trump folosesc o nouă organizație pentru a strânge fonduri în valoare de milioane de dolari, cu scopul vag schițat de a dona acești bani unor organizații caritabile, lucru care nu pare decât un mod de a vinde influența și posibilitatea de a oferi o întâlnire cu președintele".

AGERPRES


populare
astăzi

1 Un misterios personaj a câștigat de 58 de ori, într-o singură zi, la jocurile de noroc online, 2.000.000 de euro / Statul român n-a mișcat un deget

2 Priviți ce e în enclava spaniolă Ceuta, după ce granița s-a prăbușit! Zeci de mii de africani au invadat zona și ocupă cu forța casele oamenilor. Prem…

3 Cuibul de viespi roșii de la Curtea de Apel București a dat dreptate PSD și a suspendat șase hotărâri luate de Guvernul Bolojan

4 Egipt / Morminte de 5.000 de ani dezvăluie originile tehnicilor de construire a piramidelor

5 Alina Mungiu Pippidi / Statul de drept, sub asaltul celor care l-au promis