Doi dintre studenţii răniţi în tragedia de la 2 Mai, audiaţi la Brigada Rutieră

Doi dintre studenţii răniţi în tragedia de la 2 Mai, audiaţi la Brigada Rutieră

Doi studenţi răniţi în accidentul provocat de un şofer drogat, între Vama Veche şi 2 Mai, au fost audiaţi, luni, la sediul Brigăzii Rutiere a Capitalei.

Accidentul de la 2 Mai

"Au fost audiaţi şi ceilalţi doi tineri care au fost răniţi, situaţia începe să prindă contur. Au declarat faptul că au fost acroşaţi de o maşină care a venit în viteză din direcţia Vama Veche către 2 Mai. După ce s-au dezmeticit la faţa locului şi-au dat seama că au fost victimele unui accident rutier, iar şoferul fugise de la faţa locului", a declarat, luni, avocatul Gabriel Hozoiu, scrie Agerpres.

El a precizat că cei doi au trecut printr-un eveniment traumatizant, deoarece şi-au văzut prietenii răniţi, în timp ce alţii erau decedaţi - "nişte imagini de nedescris".

Avocatul a adăugat că din punct de vedere fizic unul este bine, iar celălalt va avea nevoie de recuperare, timp de 3-4 luni, având o mână fracturată.

"Actele de urmărire penală vor fi efectuate în continuare, deocamdată suntem la debutul anchetei. Săptămâna trecută s-au stabilit obiectivele pentru expertiza tehnică, pentru stabilirea dinamicii accidentului, urmează să fie audiaţi şi alţi martori - persoanele din grup care nu au fost rănite în acest eveniment rutier, precum şi ceilalţi martori care erau participanţi la trafic şi au observat evenimentul", a mai spus Hozoiu.

El a mai declarat că până luni au mai fost audiaţi părinţii victimelor, ai celor decedaţi şi toţi cei care au fost răniţi în accident, urmând să fie audiaţi şi cei care nu au fost răniţi în accident.

Doi tineri au decedat şi alţi trei au fost răniţi după ce un şofer a intrat cu maşina într-un grup de pietoni pe DN 39, în apropierea localităţii 2 Mai.

În urma accidentului rutier, au decedat la faţa locului o tânără de 20 de ani, şi un tânăr de 21 de ani.

De asemenea, au mai fost răniţi doi băieţi - de 19 ani, respectiv 20 de ani - şi o fată, de 20 de ani.

Ulterior producerii accidentului , conducătorul auto a părăsit locul faptei, fiind depistat de poliţişti, la scurt timp, în staţiunea Vama Veche, unde a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv pentru cocaină, amfetamină şi metamfetamină.

Totodată, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 Rafinăriile Rusiei, la un pas de colaps după „vizitele” nocturne ale dronelor ucrainene

3 Amănunte din sondajele pe București. Singura certitudine este căderea ireversibilă a lui Piedone

4 VIDEO „Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?

5 Rusia susține că Kim Jong-un va fi asasinat