Doi francezi din trei nu au încredere în guvern privind viitoarele reforme

Francezii sunt mai degrabă pesimişti cu privire la capacitatea guvernului de a înfăptui reformele anunţate pentru anul 2019, potrivit barometrului realizat de Harris Interactive pentru RTL şi M6, citat miercuri de portalul RTL.

Ancheta a fost realizată online în 27-28 decembrie 2018 pe un eşantion reprezentativ de 1.967 de persoane în vârstă de peste 18 ani.

De fapt, doar 33% dintre persoanele intervievate declară în prezent că au încredere în guvern că va acţiona în sens pozitiv în legătura cu reforma instituţiilor. Acest nivel de încredere nu atinge decât 32% în ceea ce priveşte reforma asigurări-şomaj şi 29% în legătură cu cea a pensiilor.

Această neîncredere a crescut în urma crizei provocate de mişcarea "vestelor galbene", care a cuprins întreaga ţară de peste o lună şi jumătate.

Dacă încrederea rămâne aproape intactă în rândurile simpatizanţilor REM /La Republique en Marche/ (peste 80% pentru fiecare din aceste reforme), ea este totuşi foarte slabă printre susţinătorii Adunării Naţionale (fostul Front Popular) şi Franţei Nesupuse/PCF (între 15% şi 25%).

Ancheta demonstrează totodată dorinţa francezilor de a se implica mai mult în viaţa politică, în special în dezbaterea instituirii unui referendum al iniţiativei cetăţeneşti (RIC), promovat de "vestele galbene". Circa 80% dintre persoanele intervievate se declară favorabile acestui tip de referendum pentru a propune o lege, 72% pentru a abroga o lege, 63% pentru a pune capăt mandatului unui ales, iar 62% pentru modificarea Constituţiei.

Dacă simpatizanţii Adunării Naţionale şi ai Franţei Nesupuse/PCF sunt foarte favorabili instituirii acestui gen de referendum (peste 77%), simpatizanţii REM sunt mai rezervaţi în această problemă. AGERPRES


populare
astăzi

1 Înalta Curte a deblocat procesul în dosarul „lovitură de stat”: Călin Georgescu și Horațiu Potra, în judecată

2 Seceta severă dezvăluie Podul lui Constantin cel Mare, o rară minune romană

3 Ion Sturza / „Moldovenii risipesc energia României, au arătat degetul mijlociu”

4 Victor Ponta revine cu un partid nou: cum poate frâna AUR și ajuta președintele în 2028

5 Devastator mesaj! / Fost judecător suprem acuză Curtea de Apel București de „sabotaj” în cazul Negoiță