Dolj: Doi tineri sirieni, ascunşi pe osia semiremorcii unui camion, depistaţi în PTF Calafat

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Calafat au descoperit doi tineri sirieni, ascunşi în compartimentul de depozitare bunuri al unui camion condus de cetăţean turc, poziţionat pe osia unei semiremorci, informează IGPF.

Potrivit sursei citate, vineri dimineaţa, în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, pe sensul de intrare în ţară, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră un cetăţean turc, în vârstă de 42 de ani, care conducea un autocamion cu care, conform documentelor de însoţire a mărfii, transporta fructe din Turcia pentru o societate din Franţa.

"În urma controlului preliminar efectuat asupra mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au descoperit, ascunse într-un compartiment de depozitare situat deasupra osiei semiremorcii, două persoane de sex masculin. În cadrul cercetărilor s-a stabilit faptul că bărbaţii, în vârstă de 20, respectiv 26 de ani, sunt cetăţeni sirieni. Aceştia au declarat autorităţilor faptul că, în timp ce se aflau într-o parcare din oraşul Sofia, Bulgaria, s-au urcat în mijlocul de transport având acceptul şoferului, căruia i-au plătit fiecare câte 1.000 de euro. Cei doi străini intenţionau să ajungă într-o ţară din vestul Europei", informează IGPF.

Poliţiştii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor depistate, iar conform protocolului româno-bulgar, cetăţenii sirieni, şoferul, cât şi mijlocul de transport au fost preluaţi de către reprezentanţii Poliţiei de Frontieră Bulgare, în vederea continuării cercetărilor. AGERPRES


populare
astăzi

1 Impozit dublu pe tot apartamentul pentru balcoanele închise ilegal din 2026

2 Directoarea Colegiului Caragiale se retrage din învățământ după un eșec la limită

3 Cât ajunge să coste verificarea obligatorie a centralei termice înainte de iarnă

4 Numerele extrase la Loto pe 15 octombrie: miză de peste 2,7 milioane de euro

5 Episod autentic de iarnă joi, 15 octombrie: ninsori și viscol la munte