Donald Trump acuză serviciile secrete americane că transmit ilegal informații presei

Președintele Donald Trump a acuzat miercuri serviciile de informații ale SUA că transmit ilegal informații presei și a negat că membri ai echipei sale de campanie ar fi avut contacte cu ofițeri de informații ruși, relatează agențiile Reuters și DPA.

Reacția sa, consemnată în postări pe Twitter, survine după ce publicația The New York Times a scris că interceptarea unor convorbiri telefonice relevă existența unor astfel de contacte.

Acest 'nonsens al legăturii cu Rusia este o absurditate, doar o încercare de a acoperi numeroasele erori comise de campania perdantă a lui Hillary Clinton', a scris Trump pe rețeaua de socializare.

Într-o postare ulterioară, Trump a scris că The New York Times și The Washington Post primesc ilegal informații din partea serviciilor secrete ale SUA, situație pe care a calificat-o drept 'foarte serioasă'. El a acuzat de asemenea ceea ce a numit 'presa știrilor false' că promovează 'teorii ale conspirației' și 'ura oarbă'.

Potrivit publicației The Times, serviciile secrete americane au interceptat astfel de convorbiri telefonice în perioada în care au descoperit atacul cibernetic asupra Comitetului Național Democrat în timpul campaniei electorale, atac pe care-l pun pe seama Rusiei. Totuși, The Times mai menționează că serviciile de informații americane nu au indicii care să arată că membri ai echipei de campanie a lui Trump au avut vreo legătură cu respectivul atac cibernetic.

Și postul CNN a relatat de asemenea că apropiați ai noului președinte au avut contacte cu oficiali ruși în timpul campaniei electorale.

Acest nou scandal a izbucnit la scurt timp după ce consilierul pentru securitate națională al lui Trump, Michael Flynn, și-a dat demisia în urma acuzațiilor că a avut mai multe conversații telefonice cu ambasadorul Rusiei la Washington înainte de preluarea funcției de către Trump și că nu l-a informat în mod corespunzător pe vicepreședintele ales Mike Pence în legătură cu aceste discuții.

Conversațiile lui Flynn cu ambasadorul rus au fost interceptate în perioada în care fostul președinte Barack Obama a impus noi sancțiuni Rusiei, cu puțin timp înainte să plece de la Casa Albă, ca represalii pentru atacul cibernetic despre care democrații consideră că a afectat campania electorală în defavoarea lui Hillary Clinton.

Conform unui oficial care a avut acces la transcrierea acestor conversații, Flynn ar fi transmis Rusiei că, dacă aceasta se va abține să riposteze după sancțiunile impuse de Obama, se va înlesni astfel sub administrația lui Trump dialogul pentru îmbunătățirea relațiilor dintre Washington și Moscova.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Un articol surprinzător de corect despre situația din Iran...

2 „Au fost pregătite și alte cărți care vor intra în joc la momentul potrivit”

3 Se întâmplă și la nemți, chiar cu vârf și îndesat...

4 Cazuri de corupție ca ăsta se întâmplă zilnic în instituțiile publice din România

5 Povestea navei Fundulea, atacată de iranieni cu napalm în strâmtoarea Ormuz. „Au tras câte două rachete pe fiecare nivel al navei. Cabina nu mai era. …