Donald Trump i-a lăsat o scrisoare lui Joe Biden, potrivit unui purtător de cuvânt

Preşedintele american Donald Trump i-a lăsat o scrisoare succesorului său Joe Biden miercuri înainte de a pleca de la Casa Albă, a declarat pentru France Presse Judd Deere, purtător de cuvânt al executivului, cu câteva minute înainte de plecarea sa, relatează AFP.

Donald Trump, care a refuzat să-şi accepte înfrângerea timp de peste două luni, nu l-a felicitat niciodată pe Joe Biden pentru victorie.

Scrisoarea lăsată în Biroul oval pentru succesorul său de către preşedintele la final de mandat este o tradiţie americană.

"Nu suntem decât ocupanţi vremelnici ai acestui post", i-a scris lui Trump fostul preşedinte Barack Obama în urmă cu patru ani. "Asta face din noi gardieni ai instituţiilor şi ai tradiţiilor democratice precum statul de drept, separaţia puterilor, protecţia drepturilor civile pentru care s-au luptat strămoşii noştri", a adăugat Obama, primul preşedinte de culoare a SUA.

În încheiere Obama i-a urat lui Trump "noroc", declarându-se gata să-l ajute "în orice mod va putea".

Dintre toate aceste scrisori lăsate de la un preşedinte la altul, cea lăsată pe 20 ianuarie 1993, de republicanul George H.W. Bush succesorului său democrat Bill Clinton, a impresionat cel mai mult prin demnitatea şi clasa sa, notează AFP.

Evocând sentimentul său de "uimire şi de respect" în momentul în care a intrat în prestigiosul Birou oval patru ani mai devreme, el a adăugat: "Vor exista momente foarte grele (...) Dar nu lăsaţi criticile să vă descurajeze sau să vă facă să schimbaţi traiectoria".

"Veţi fi noul nostru preşedinte când veţi citi aceste rânduri", mai menţiona al 41-lea preşedinte al SUA.

"Vă susţin în totalitate. Mult noroc", a mai spus el în scrisoarea adresată fostul său adversar care tocmai îi răpise şansa unui nou mandat.AGERPRES


populare
astăzi

1 Ce se întâmplă în Rusia? / Anomaliile observate de un corespondent din presa occidentală

2 „Jocurile din jurul lui Bolojan scufundă România” / Traian Băsescu, atac dur la clasa politică

3 Degringoladă în PSD / „Nu mă văd într-un partid cu Sorin Grindeanu la conducere. Uită-te în sondaje: cel mai mare partid este AUR”

4 Experiență de coșmar pentru o familie într-un resort din Hurghada, Egipt: dezastrul găsit în hotelul pentru care a plătit 4.000 de euro

5 Eugen Tomac ar fi fost propus premier de Nicușor Dan în fața partidelor. Președintele are și o variantă alternativă