Dosar-șantaj Ghiță: Ceilalți inculpați vor să rămână sub control judiciar, având în vedere 'contextul actual'

Dosar-șantaj Ghiță: Ceilalți inculpați vor să rămână sub control judiciar, având în vedere 'contextul actual'

Foștii șefi din Poliție și Parchete din Prahova, trimiși în judecată în dosarul în care Sebastian Ghiță este acuzat de corupție și șantaj, au declarat vineri, la Înalta Curte de Casație și Justiție, că vor să rămână sub control judiciar.

La termenul de vineri al procesului, procurorul de ședință a solicitat instanței ca Liviu Mihail Tudose, fost procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești (PCAP); Viorel Dosaru, fost șef al IPJ Prahova; Constantin Ispas, ofițer de poliție; Aurelian Constantin Mihăilă, fost procuror general adjunct al PCAP, să rămână sub control judiciar.

Toți inculpații și avocații acestora au fost de acord cu cererea procurorului, iar unul dintre avocați a spus că are în vedere "contextul actual", cu referire la dispariția lui Sebastian Ghiță.

Următorul termen al procesului a fost stabilit pentru data de 21 februarie, când vor fi audiați primii inculpați.

Sebastian Ghiță a fost trimis în judecată în acest dosar pentru două infracțiuni de dare de mită, cumpărare de influență, spălare de bani, șantaj, două infracțiuni de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Pe numele lui Ghiță a fost emis un mandat de arestare în lipsă și un mandat european de arestare, după ce a dispărut fără urmă din data de 21 decembrie 2016.

Conform DNA, în perioada iunie 2013 — primăvara anului 2014, în timp ce pe rolul PCA Ploiești se afla, în curs de urmărire penală, o cauză complexă în care se efectuau cercetări cu privire la săvârșirea unor infracțiuni de evaziune fiscală și spălare de bani, mai multe persoane vizate de anchetă au obținut informații confidențiale pe diverse căi, printre beneficiarii acestor date nedestinate publicității fiind și Sebastian Ghiță.

Informațiile confidențiale priveau obiectul cercetărilor, persoanele fizice și juridice cercetate, măsurile de supraveghere tehnică dispuse, măsurile preventive ce urmau a fi luate, numele procurorului de caz și ale ofițerilor de poliție delegați să efectueze urmărire penală.

"Concret, folosindu-se de influența pe care o avea și pe care o exercita efectiv pentru menținerea și promovarea în funcții publice a anumitor persoane, Sebastian Ghiță i-a capacitat pe inculpații Tudose și Dosaru să îi furnizeze informații confidențiale din dosarul aflat în curs de urmărire penală pe rolul PCA Ploiești. Faptele respective au fost comise în contextul în care, pe de o parte, deputatul Ghiță avea interesul să protejeze două persoane implicate în activitatea infracțională ce făcea obiectul anchetei, iar, pe de altă parte, avea personal interese de natură financiară la mai mulți agenți economici supuși anchetei", susțin procurorii.

Anchetatorii au reținut că, în schimbul acestor informații, Sebastian Ghiță a promis, pe de o parte, lui Viorel Dosaru că îl va sprijini să își mențină poziția, dar și să obțină alte funcții de conducere. Pe de altă parte, a acordat procurorului Liviu Tudose sprijin în vederea obținerii unor funcții de conducere sau execuție în cadrul unor instituții publice centrale.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Un text dur și fără perdea despre ce se întâmplă acum în Ucraina și în „lumea civilizată”

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Dezvăluiri despre culisele unor negocieri secrete care ar fi putut termina demult războiul din Ucraina / Putin și Zelenski au fost dispuși să ia în cons…

4 Hărți care dau fiori / Victoria Rusiei în Ucraina ar avea consecințe devastatoare pentru apărarea NATO. România, printre țările aflate în pericol

5 Foarte interesante amănunte...