Dosarul împotriva fostului preşedinte francez Nicolas Sarkozy, trimis în instanţă

Cea mai înaltă instanţă juridică din Franţa a confirmat marţi trimiterea în instanţă a dosarului împotriva preşedintelui Nicolas Sarkozy pentru cheltuieli excesive în timpul campaniei sale prezidenţiale eşuate din 2012, obiectul unei lungi bătălii procedurale, informează AFP.

Curtea de Casaţie a respins ultimul recurs al lui Sarkozy menit să-l facă să scape de un proces "pentru finanţare ilegală a campaniei electorale", delict pasibil de un an de închisoare şi de o amendă de 3.750 de euro, decise în februarie 2017 de un judecător care instrumenta cazul.

Fostul preşedinte (2007-2012) este urmărit în justiţie pentru depăşirea pragului de cheltuieli electorale cu peste 20 de milioane de euro, în pofida avertizărilor din partea unor experţi-contabili ai campaniei sale, în martie şi aprilie 2012.

Trimiterea în instanţă a dosarului împotriva lui Sarkozy şi a altor 13 persoane a fost ordonată în februarie 2017 de judecătorul Serge Tournaire, însă a fost suspendată doi ani şi jumătate printr-o serie de recursuri.

O decizie din mai a Consiliului Constituţional a făcut aproape de neevitat procesul împotriva lui Sarkozy în acest dosar supranumit "Bygmalion".

Fostul şef al statului francez estima că a fost deja pedepsit pentru faptele care îi sunt reproşate, de Consiliul Constituţional, în 2013. La acea dată instanţa a confirmat blocarea conturilor sale din cauza acestei depăşiri, pe care a trebuit să o restituie.

Însă acea sancţiune se referea la o depăşire de numai 363.615 de euro, constatată înainte de dezvăluirea, în primăvara lui 2014, a unui vast sistem de facturi false menite să mascheze depăşirea masivă a cheltuielilor pentru mitingurile sale electorale, organizate de agenţia de comunicare Bygmalion.

Un singur şef de stat al celei de-a V-a Republici Franceze, în vigoare din 1958, a mai fost în trecut judecat într-un dosar politico-financiar: Jacques Chirac, decedat joia trecută, care a fost preşedinte între 1995 şi 2007. Chirac a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare în 2011 într-un dosar privind locuri de muncă fictive la Primăria Parisului, pe care a condus-o înainte de a accede la preşedinţie. Cu toate acestea, Chirac nu a compărut la proces, din motive medicale.AGERPRES


populare
astăzi

1 Degringoladă în PSD / „Nu mă văd într-un partid cu Sorin Grindeanu la conducere. Uită-te în sondaje: cel mai mare partid este AUR”

2 Fraților, e groasă treaba / Lia Savonea ar solicita Guvernului Bolojan drepturi salariale de 1 miliard de euro

3 VIDEO Premiul Darwin pentru prostie / Momentul în care un turist bulgar este mușcat de urs, în zona Barajului Vidraru

4 Karner explică de ce Austria a blocat aderarea României în Schengen din 2022: „A fost una dintre cele mai dificile decizii din cariera mea”

5 SURSE Nicușor Dan amână desemnarea premierului. Tomac nu are majoritate