Două companii americane au primit aprobarea finală pentru a comercializa carne cultivată în laborator

Două companii americane, Upside Foods şi Good Meat, vor putea să-şi vândă carnea cultivată din celule în laborator pe piaţa americană pentru prima oară, în urma unei autorizaţii finale ce le-a fost acordată miercuri de Departamentul american pentru Agricultură (USDA), transmite Reuters care citează reprezentanţi ai celor două companii.

Carne de pui jpg

Aceste companii sunt primele care au reuşit să treacă cu succes de un proces de aprobare în mai mulţi paşi pentru carnea cultivată ce implică certificări atât din partea USDA cât şi din partea Administraţiei americane pentru Alimente şi Medicamente (FDA), potrivit Agerpres.

După această aprobare SUA devin cea de-a doua ţară din lume după Singapore care permite vânzarea cu amănuntul a acestui produs ce este derivat din celule prelevate de la animale şi apoi „crescute” în cuve din oţel.

„Este un vis devenit realitate. Marchează începutul unei noi ere”, a declarat Uma Valeti, CEO al companiei Upside Foods.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker

5 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte