Două erori într-o singură poză...

Două erori într-o singură poză...

La alegerile interne din PNL, liberalii nu prea au de ales. Asistăm la un simulacru de alegeri, la o regie proastă menită să-l înscăuneze pe Florin Cîțu la șefia partidului dintr-o ambiție prezidențială de neînțeles pentru cei mai mulți liberali, dar executată orbește tot de ei, scrie jurnalistul Dan Tăpălagă pe G4Media.ro .

Congresul PNL de sâmbătă de la Romexpo va proclama, în fine, un învingător după un lung război de uzură între Florin Cîțu și Ludovic Orban, cei doi candidați la șefia partidului.

Cîțu și-a asigurat susținerea a 30 de filiale (adică aprox 3000 de voturi) prin metode pur administrative și cu sprijin masiv de la Cotroceni.

Cei mai mulți lideri din teritoriu au fost convinși cu bani de la guvern, cu mâni întoarse la spate, amenințări discrete cu represalii. Alții au intrat în ”tabăra câștigătoare” din servilism față de premier și Klaus Iohannis, de frica unor eventuale anchete sau din oportunism.

Ludovic Orban (cu maxim 1000 de voturi în buzunar) se minte singur atunci când spune că nu liderii locali aleg până la urmă viitorul președinte, ci cei 5000 de delegați care vor vota la Congres.

Sună bine, este o amăgire frumoasă, dar realitatea este că delegații la Congres sunt și ei aleși pe sprânceană tot de liderii de filială. Altfel spus, odată adjudecați liderii s-a rezolvat și problema delegaților.

Selectarea celor 5000 de delegați s-a făcut în urmă cu două săptămâni. Președinții de filială au propus lista numelor agreate, iar Comitetele Directoare Județene (formate din primari și liderii locali) le-au și votat.

Or, liderii de filială cunosc bine oamenii atunci când întocmesc liste. Știu exact pe cine pot conta și cine nu prezintă încredere. Din acest motiv, riscul ca delegații propuși în mod discreționar de lider să voteze după cum îl taie capul pe fiecare este în realitate foarte mic.

Pe lângă controlul componenței delegaților, tabăra Cîțu s-a asigurat că la Congresul de sâmbătă aceștia nu vor vota în ordine alfabetică, așa cum și-ar fi dorit tabăra Orban, ci vor intra pe județe la cabinele de vot.

Acesta pare un detaliu organizatoric nesemnificativ, dar este important pentru delegați. Vor exista supraveghetori din alte două județe la fiecare cabină de vot. Vor fi puse în mișcare toate mecanismele posibile pentru a elimina orice surpriză.

Controlul votului sau cel puțin senzația de control va fi totală.

În aceste condiții, Florin Cîțu are toate șansele să câștige în fața lui Ludovic Orban cu un scor între 58% și 62% din voturile delegaților. Acest vot, subliniez, nu va reflecta însă nici pe departe voința partidului, care l-ar fi preferat oricând pe Ludovic Orban.

Actualul lider al PNL, cu toate păcatele sale, a făcut o campanie internă admirabilă, este popular în partid iar într-o competiție pe bune ar fi câștigat la pas. Însă ambele variante, Cîțu și Orban la șefia PNL, sunt catastrofale pentru partid.

Potrivit ultimului sondaj realizat de Avangarde , gradul de încredere publică în cei doi lideri este foarte mic, de unde rezultă că oricare ar fi ales trage partidul în jos, nu în sus.

Apoi, amândoi garantează prelungirea crizei politice. Cîțu trebuie să-și găsească majoritate în Parlament pentru a supraviețui ca premier, iar Orban este în conflict cu șeful statului.

Ca să parafrazez: ce blestem o fi pe capul liberalilor să aleagă, sâmbătă, între doi loseri politici?

Foarte probabil vom avea însă un implant artificial la vârful PNL, așa cum a fost și Alina Gorghiu, alt implant eșuat.

Alegerea lui Cîțu printr-o mistificare politică de proporții nu rezolvă mai nimic, dimpotriva. Cu un fals lider la cârmă, PNL și Klaus Iohannis riscă să se afunde și mai rău.

Lui Florin Cîțu nu-i rămâne nici o opțiune politică în Parlament pentru a supraviețui ca premier în afară de un guvern minoritar susținut din umbră, netransparent, de PSD.

Ludovic Orban controlează circa o treime din parlamentarii liberali, USR PLUS se va radicaliza și mai mult în poziționarea anti-Cîțu după alegerea lui Cioloș în primul tur, așa că Florin Cîțu și Klaus Iohannis vor fi obligați de aritmetica parlamentară să apeleze din nou la serviciile lui Marcel Ciolacu.

Oricât se vor strădui, nu vor reuși să ascundă colaborarea parlamentară cu PSD, dacă se va ajunge la varianta de guvern minoritar. Dar dacă PSD și Marcel Ciolacu vor refuza să mai joace în regia scrisă la Cotroceni? Va pierde guvernarea ”echipa câștigătoare”? Care este planul B al președintelui în fața acestui posibil scenariu?

Chiar dacă va supraviețui, printr-un miracol, până la primăvară în fruntea guvernului, greu de imaginat cum ar putea să guverneze liberalii mai mult de șase luni cu un premier atât de slab, într-o perioadă de criză atât de mare, cu risc real de explozie socială în primăvară.

În concluzie, după aproape o jumătate de an de război civil intern, liberalii vor alege sâmbătă un lider pe care tot ei se vor vedea obligați să-l schimbe peste câteva luni. În loc să închidă criza politică, există riscul să o amplifice, cu consecințe devastatoare asupra actului de guvernare.

PS: Sigur că Ludovic Orban are teoretic șansa lui, dar este greu de crezut că într-o competiție atât de distorsionată, cumpărată și controlată, poate câștiga pe bune. Cum ar fi să câștige un politician singur în luptă cu toate instituțiile statului și cu aproape toată presa aliniată în spatele lui Florin Cîțu?


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

5 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu