Două organizaţii politice paneuropene au folosit inadecvat peste 500.000 de euro din banii alocaţi de PE (OLAF)

Peste 500.000 de euro din fondurile alocate de Parlamentul European pentru două organizaţii politice paneuropene au fost folosite inadecvat de membrii lor, a anunţat miercuri Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF), relatează Reuters.

Investigaţia OLAF a fost declanşată în 2015 sub suspiciunea de fraudă şi nereguli comise de partidul paneuropean de dreapta MELD (Movement for a Europe of Liberties and Democracy sau Mişcarea pentru o Europă a Libertăţilor şi Democraţiei) şi fundaţia asociată FELD, care au primit granturi UE între 2012 şi 2015 şi între timp au dispărut amândouă.

Banii ar fi trebuit să fie folosiţi pentru a plăti campanii de informare despre Uniunea Europeană, dar media daneze au relatat că au fost folosiţi pentru promovarea unor partide individuale.

MELD a fost condus de Morten Messerschmidt din cadrul Partidului Popular danez în perioada 2014-2015 care, ca preşedinte, a aprobat o parte din cheltuieli. Grupul a inclus, de asemenea, partide din Italia, Grecia şi din alte ţări.

"Avem o aşteptare clară că nimic ilegal nu poate fi găsit privind modul în care ne-am cheltuit banii", a spus Messerschmidt, acum parlamentar în Danemarca, pentru agenţia daneză de ştiri Ritzau.

OLAF a sesizat asupra investigaţiilor autorităţile din Italia, Grecia şi Danemarca.

"MELD şi FELD au fost folosite de membrii asociaţiei pentru a obţine câştiguri ilegale pentru ei sau pentru alţii în detrimentul intereselor financiare ale Parlamentului European", se menţionează într-un comunicat.

Potrivit sursei citate, PE a suferit pierderi financiare totale de 583.047 de euro, din care au fost recuperate 127.626 de euro.

Procurorul de stat danez pentru infracţiuni internaţionale şi economice a confirmat pentru Reuters că a primit un raport de la OLAF şi că acum urmează să stabilească dacă există motive pentru continuarea investigaţiei.

Partidul Popular danez, cândva al doilea din parlamentul ţării, a înregistrat o scădere de popularitate de la 21% din voturi la alegerile naţionale din 2015, până la sub 9% la ultimele alegeri din 2019.

Messerschmidt a declarat că Partidul Popular danez este gata să ramburseze eventuale cheltuieli nejustificate Parlamentului European dacă va fi necesar.

MELD a fost un partid paneuropean fondat în 2011 şi format din formaţiunile membre ale grupului Europa Libertăţii şi Democraţiei (EFD) din PE, cu excepţia UKIP, care a fost membră a grupului EFD dar nu şi a MELD. În cele din urmă MELD a fost dizolvat în 2015 din cauza utilizării inadecvate a fondurilor UE.AGERPRES


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Informație / Măcelul din 10 august 2018 a avut loc la comanda lui Dragnea, cu complicitatea ministrului de Inter…

2 LIVE Peste 50.000 de români au votat deja în diaspora / GRAFIC Prezența la urne, mai mare decât în primul tur a…

3 VIDEO ALERTĂ / Rareș Bogdan, mesaj de ultimă oră! „Azi începe pedepsirea făptașilor măcelului din 10 august!”

4 Mesajul diasporei pentru Dăncilă!

5 BREAKING Diaspora dă cu votul în Dăncilă de-i zbârnâie mațele! S-au deschis și urnele din UK

recomandări

Te ia DNA: Iosif-Ionel TOMA

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Vezi cum drona asta zboară cu super viteză prin clădiri abandonate