Două turiste americane, atacate cu acid la Marsilia

Două turiste americane de circa 20 de ani au fost stropite cu acid clorhidric duminică dimineața la Marsilia, sud-estul Franței, de către o femeie ce suferă probabil de probleme psihice, a informat o sursă din cadrul poliției, citată de AFP.

În jurul orei locale 09:00 (07:00 GMT), o femeie "despre care se crede că are probleme psihice (...) a stropit ochii unor oameni care se aflau în apropierea ei, în sala gării Saint-Charles", a precizat această sursă, confirmând o informație în acest sens a cotidianului La Provence.

"Nu există caracter terorist" în această agresiune, a adăugat sursa din cadrul poliției, subliniind că agresoarea nu a vizat grupul celor patru turiste americane din cauza identității acestora.

Două dintre turistele americane au fost atinse de stropii de acid. Gravitatea rănilor lor nu a fost precizată, însă una dintre ele suferă de o ușoară pierdere a vederii. Ambele au părăsit spitalul la mijlocul după-amiezii de duminică.

Plasată în arest, agresoarea, născută în 1976 și cunoscută de poliție în special pentru fapte de furt, și-a justificat gestul prin faptul că ea însăși "a fost victima violenței cu acid" când era mai tânără.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Revoltă în universități după arestarea lui Alexandru Toader și controversa din Baroul Iași

2 Șefa de imagine a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, selectiv, la DIICOT în dosarul de 1,1 milioane de euro

3 Răsturnare de situație în Israel: blocul lui Netanyahu preia conducerea la vot

4 Controversații judecători care au prelungit arestul lui Călin Georgescu

5 Rețeaua de la UAIC Iași / cum a fost protejat fiul lui Tudorel Toader de foștii săi studenți