Douăsprezece persoane, vindecate de COVID-19, au donat până acum plasmă la Centrul de Transfuzii Sanguine Bucureşti

Douăsprezece persoane, vindecate de COVID-19, au donat până acum plasmă la Centrul de Transfuzii Sanguine Bucureşti

Douăsprezece persoane care s-au vindecat de COVID-19 şi au dezvoltat anticorpi pentru SARS-CoV-2 au donat până în prezent plasmă la Centrul de Transfuzii Sanguine Bucureşti.

"Am început săptămâna trecută de marţi. Am avut săptămâna trecută cinci donatori pe care i-am făcut, iar săptămâna aceasta şapte. În total 12 donatori. Săptămâna trecută am făcut şi instruirea personalului pentru că este echipamentul nou. A trebuit ca personalul să fie instruit. Pe echipamentul de plasmafereză se donează 600 de mililitri de plasmă din care se fac trei punguţe a 200 de mililitri", a declarat miercuri pentru AGERPRES directorul instituţiei, Doina Goşa.

Ea a explicat că în cadrul centrului se recoltează plasmă prin procedura de plasmafereză, dar şi procedura standard.

"Recoltăm plasmă prin două proceduri: procedura de plasmafereză cu ajutorul acelui echipament. Pentru aceste echipamente donatorul trebuie să aibă abordul venos bun, să nu se spargă vena, şi procedura standard - prin care noi recoltăm 450 de mililitri din care preparăm un concentrat eritrocitar şi o plasmă de 200 de mililitri. Procedura de plasmafereză este mai eficientă pentru că de la un donator luăm trei punguţe de câte 200 mililitri fiecare", a arătat medicul.

Donarea de plasmă se face cu programare, întrucât timpul necesar unei astfel de donări este mai mare decât în cazul sângelui.

În prezent, există trei aparate pentru tratarea cu plasmă a pacienţilor cu coronavirus, la Bucureşti, Iaşi şi Timişoara. AGERPRES


populare
astăzi

1 „O recesiune cum nu au avut în 250 de ani” / Ce ar însemna ca Europa să vândă activele și titlurile de stat care reprezintă datoria SUA

2 DEZVĂLUIRE Finlandezilor li s-a spus să nu-i mai bată pe americani, pentru că era „umilitor și demoralizant”

3 Țara în care am ajuns să trăim... / Curtea de Apel Ploiești a hotărât reluarea de la zero a procesului lui Liviu Luca, fostul cap al sindicatului din Pe…

4 „Ați venit aici să ucideți oameni pentru bani”. Mărturia unui sârb despre experiența în armata rusă

5 General american / Dacă Ucraina trece de această iarnă, Rusia pierde războiul