Dragnea: În zilele următoare vom prezenta un bilanț al guvernării PSD-UNPR-ALDE

Dragnea: În zilele următoare vom prezenta un bilanț al guvernării PSD-UNPR-ALDE

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că joi sau vineri va prezenta un bilanț al guvernării PSD-UNPR-ALDE, ''o guvernare foarte bună care a început în 2012''.

"Vrem să arătăm într-una din zilele următoare cam cum lasă România guvernarea PSD-UNPR-ALDE. Vorbim de o guvernare foarte bună, vorbim de o perioadă care a început în 2012, când USL-ul a preluat România într-o situație nu foarte fericită din punct de vedere economic și lăsăm România într-o situație foarte bună, cu o creștere economică durabilă și sănătoasă, cu macroechilibrele foarte bine susținute. Și cred că trebuie să prezentăm publicului care este situația actuală, adică ce preia acest Guvern. Nu ne este rușine cu ce-i lăsăm, ba, dimpotrivă, suntem foarte mândri și avem datoria față de români să le spunem ce am făcut în acești ani. Cred că este obligatoriu, cred că este util și pentru actualul Guvern să știe de unde pleacă. Orice derapaj, orice scădere a unui indicator, pe noi ne va face să le atragem atenția că s-a promis că un Guvern de experți va fi un Guvern bun, eficient, și că va aduce bunăstare în țară cel puțin la nivelul la care au adus Guvernele Ponta", a afirmat, miercuri seara, președintele PSD, la finalul discuțiilor cu Dacian Cioloș pe tema formării noului Executiv.

Președintele PSD a mai spus că i-a solicitat ministrului de Finanțe, Eugen Teodorovici, să depună la Guvern proiectul legii bugetului pe 2016 pentru ca atunci când se instalează noul premier și Cabinetul acestuia să aibă "toate analizele și tot proiectul de buget cu toate sursele financiare pentru a asigura toate angajamentele și toate legile care au fost adoptate din punct de vedere financiar și fiscal-bugetar".

"Ce va face cu proiectul de buget noul Guvern o să vedem și noi. Ce putem spune e că toate măsurile care au fost adoptate în 2015 au susținere bugetară în noul proiect de buget, fără să depășească deficitul bugetar", a mai declarat Dragnea. AGERPRES


populare
astăzi

1 Schimb acid de replici între Florin Roman și Ilie Bolojan: „Casa noastră are două etaje. La etaj stau șefii, la parter amărâții” / „Am fost la toate con…

2 Ce aveți, bă, tâmpiților, cu Radu Banciu?

3 Șoc pe scena politică! / Cinci parlamentari AUR și-au dat în judecată partidul pentru că nu le-a returnat 9,13 milioane de lei, împrumuturi pentru finan…

4 Ce spun colegii taximetristului care a rămas fără atestat după ce l-a refuzat pe Dacian Cioloş. „Așa e regulamentul”

5 Constantin Toma, dezlănțuit la adresa lui Grindeanu: „Conducere nu mai reprezintă PSD. Suntem deja cu bolovanul de gât”