Dragnea: Liderii PSD care au produs tulburări trebuie să liniştească organizaţiile

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a reafirmat luni că şefii de filiale care l-au contestat nu vor fi schimbaţi din funcţii, în schimb este "de datoria acestora să liniştească organizaţiile".

Întrebat luni dacă s-a discutat în partid despre înlocuirea unor şefi de filiale, eventual a celor care s-au arătat nemulţumiţi, Dragnea a spus că nu.

"Nu s-a discutat în partid, am spus-o şi la începutul Biroului Permanent Naţional, am discutat şi cu colegii în BPN şi i-am rugat cu toată prietenia şi cu toată dragostea să nu se mai lase influenţaţi de aceste minciuni care apar pe surse. Nu există niciun fel de intenţie sau acţiune generată de mine sau altcineva de care eu să ştiu de a tulbura o organizaţie sau alta. În schimb, ce le-am spus colegilor mei - să înţeleagă că unii dintre cei care au susţinut acea iniţiativă (n.r. - scrisoarea deschisă) au produs într-adevăr tulburări foarte mari în organizaţiile respective - în unele mai mari, în altele mai mici -, dar au produs. Şi este obligaţia lor să liniştească organizaţiile şi să-i facă pe toţi colegii să redevină o organizaţie bine structurată şi unită. Nu eu am tulburat acele organizaţii, deci este obligaţia lor, ca şefi de organizaţii, să facă acest lucru. În schimb, de la mine, discuţii în partid nu există pentru astfel de măsuri", a declarat liderul PSD la Parlament. AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker

5 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români