Dragnea: Premierul a ezitat să vină în Parlament cu remanierea, probabil s-a gândit că nu e sigură majoritatea

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat joi că premierul Viorica Dăncilă "a ezitat" să vină în Parlament pentru remanierea Guvernului pentru că, probabil, s-a gândit că nu e sigură majoritatea PSD-ALDE, deşi cei din coaliţie au asigurat-o că nu sunt probleme din punctul acesta de vedere.

"În coaliţie, la noi în partid, am susţinut aproape toţi că cea mai eficientă procedură este remanierea prin Parlament, prin schimbarea structurii Guvernului şi erau mai multe variante de schimbare a structurii Guvernului, nu ceva spectaculos, ceea ce ar fi făcut ca, teoretic, Iohannis să nu mai poată să respingă nişte propuneri de miniştri că nu au ţinută .(...) Prim-ministrul a ezitat să vină în Parlament cu această procedură, probabil s-a gândit că nu e sigură majoritatea, noi i-am prezentat, şi partidul, şi am avut întâlnire şi în coaliţie luni, i-am prezentat documentat cum stăm cu majoritatea, adică nu sunt probleme din punctul ăsta de vedere. Ar fi fost pentru Guvern, în primul rând, un mesaj de forţă foarte serios, că nu stă la discuţie cu Iohannis şi nu intră în jocul lui Iohannis, dar până la urmă eu nu mi-am permis şi nu pot să îmi permit niciodată să forţez un prim-ministru, vorbim de prim-miniştri care ar putea fi de la PSD. E o decizie pe care trebuie să o ia, o simte, dacă simte teamă, dacă nu este foarte sigur prim-ministrul pe o procedură, nu trebuie forţat, că până la urmă poate să aibă dreptate", a afirmat Dragnea la Antena 3.

El a adăugat că s-a dovedit miercuri că PSD - ALDE are o majoritate "foarte sănătoasă" în Camera Deputaţilor, iar în ce priveşte plenul reunit, Dragnea a spus că partidele de guvernământ au 20 - 30 de voturi în plus peste majoritate.

"Nu e o dispută, a fost un punct de vedere al întregii coaliţii şi un alt punct de vedere al prim-ministrului, suntem în situaţia în care sunt trei ministere cu miniştri interimari care nu pot avea în interior toată forţa de a lua decizii serioase când ştiu că au 45 de zile. Asta a fost decizia, nu e o dramă, nu e o tragedie, mergem înainte. (...) Nu ţine de mine sau de domnul Tăriceanu, ţine de doamna premier (dacă va face restructurare a Guvernului în Parlament - n.r.), dacă vreodată se hotărăşte să vină în Parlament cu remanierea prin schimbarea structurii Guvernului e bine-venită şi are siguranţă maximă, dacă vrea să continue interimatele, iar nu este mare problemă pentru noi", a susţinut Dragnea. AGERPRES


populare
astăzi

1 De citit cuvânt cu cuvânt ce scrie omul ăsta / „5 milioane de români vor munci până la 65-70 de ani, iar alții 200-250 de mii vor duce un trai tihnit, d…

2 „Și-au bătut joc de pensionari” / „De ce trebuie să îi omorâți pe oameni?” / „Mica recalculare”, după mai bine de un an de așteptare

3 Eroarea lui Putin care va costa curând Rusia. Expert în spațiul ex-sovietic: „Nu există nicio cale să iasă din asta”

4 Foarte interesante amănunte... / Ne-au luat bulgarii „caimacul”?

5 Țara în care am ajuns să trăim... Din cauza PSD și a unor personaje ca ăsta...