Dragnea: Probabil că Teodorovici nu va rămâne președinte al Comisiei de buget-finanțe din Senat

Eugen Teodorovici ar putea pierde președinția Comisiei de buget-finanțe din Senat, ca urmare a amendamentului depus marți la Ordonanța Guvernului nr. 23/2017 privind plata defalcată a TVA, a declarat vineri președintele Partidului Social Democrat (PSD), Liviu Dragnea.

 Întrebat dacă senatorul PSD își va păstra funcția de președinte al comisiei, Dragnea a spus: "Probabil că nu".

Situația lui Teodorovici a fost discutată în ședința Comitetului Executiv al PSD care a avut loc vineri la Sucevița, însă liderii social-democrați nu au luat nicio decizie.

Parlamentarul PSD a introdus în cadrul ședinței Comisiei de buget-finanțe de marți un amendament cu privire la TVA defalcată, potrivit căruia aceasta ar urma să se aplice doar companiilor care încheie contracte cu statul, iar pentru restul măsura să devină opțională până la 1 ianuarie 2018.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români

5 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker