Dragnea: PSD va merge la consultările de la Palatul Cotroceni

Partidul Social Democrat va merge, miercuri, la consultările convocate de preşedintele Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni, a anunţat la finalul BPN preşedintele partidului, Liviu Dragnea.

Din delegaţia PSD vor mai face parte parlamentarii: Robert Cazanciuc, Florin Iordache, Şerban Nicolae şi Eugen Nicolicea.

Întrebat dacă, în cazul în care şeful statului va prezenta 'un pact pentru justiţie', PSD va semna acest document, Dragnea a răspuns: "Mă abţin, aş vrea să discut după, că nu aş vrea să stric surpriza".

Preşedintele Klaus Iohannis a convocat partidele parlamentare la consultări, miercuri, de la ora 15,00, pe tema legislaţiei din domeniul Justiţiei.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, programul consultărilor este următorul: de la ora 15,00 - Partidul Social Democrat; ora 15,30 - Partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor; ora 16,00 - Partidul Naţional Liberal; ora 16,30 - Uniunea Salvaţi România; ora 17,00 - Uniunea Democrată Maghiară din România; ora 17,30 - Partidul Mişcarea Populară; ora 18,00 - Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale. AGERPRES


populare
astăzi

1 Operațiunea secretă prin care „Numărul 14”, cea mai grea brățară dacică, a fost recuperată din Cehia

2 El este atacatorul din Cracovia

3 VIDEO Momentul bizar cu Aleksandar Vučić care a devenit ținta ironiilor pe internet

4 BREAKING Anomalie la nivelul vortexului polar, nemaiîntâlnită din anii 1950, în noiembrie

5 Adio costuri uriașe la telefon în vacanță: șase țări apropiate de România intră în zona de roaming UE