Dragomir: Puțura, pe lista celor 65 de persoane de la Comisia pentru controlul activității SRI

Dragomir: Puțura, pe lista celor 65 de persoane de la Comisia pentru controlul activității SRI

Fostul colonel SRI Daniel Dragomir a declarat miercuri, după audierea la Comisia pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității SRI, că Ovidiu Puțura, fost secretar de stat în Ministerul Justiției, face parte din lista celor 65 de persoane care pot proba afirmațiile sale.

 Întrebat dacă la audiere a vorbit și despre Puțura și dacă acesta se află pe lista celor 65 de persoane, Dragomir a răspuns afirmativ.

"E logic. Eu am adus în discuție mai multe evenimente și situații, printre acestea am lăsat acea listă de 65 de persoane care se referă la oameni care pot să confirme, care pot să aducă elemente în plus, pot să nege ceea ce am spus eu și comisia decide pe cine invită și cum din acele 65 de persoane", a precizat Dragomir.

El a adăugat că în cadrul audierii de miercuri — cea de-a treia — a continuat să prezinte lucrurile pe care le-a adus la cunoștință în ultima perioadă, menționând că este posibil să fie necesară o "reaudiere", în urma datelor prezentate.

"Ne-am îndreptat astăzi atenția către zona culoarului politic, cum l-am numit eu, și către zona culoarului media, dar și către zona culoarului Justiției. Am continuat să prezint aspecte care țin de ceea ce eu am numit încălcări grave ale Constituției României și din ceea ce am înțeles vor continua audierile. Se efectuează o procesare a datelor, informațiilor și documentelor pe care eu le-am predat și ulterior este foarte posibil să fie necesară o reaudiere", a spus Dragomir.

Întrebat de ce vine în Parlament, fostul colonel SRI a spus că nu o face din interes personal, ci dintr-un sentiment al datoriei față de țară.

"Eu nu vin în Parlament pentru un interes personal. Aici nu se dă nimic și nu se oferă nimic și nu există niciun câștig și nu caut nicio funcție, și nu caut niciun câștig. Eu fac lucrul acesta din mai multe motive. În primul rând pentru că îmi iubesc țara și cred, am datoria conștiinței de a spune lucruri în așa fel încât ele să se îndrepte în această țară. În al doilea rând, respect serviciul din care am plecat și îl respect atât de mult încât îmi doresc ca prin această conlucrare dintre comisie și conducerea serviciului să se găsească soluții ca abuzurile să nu mai aibă loc. De ce fac asta, din respect pentru serviciu și pentru ca ai mei sau foștii mei colegi sau oamenii pe care i-am crescut acolo să nu mai treacă prin ceea ce am trecut eu", a afirmat Dragomir.

La ora 16,00, la Comisia parlamentară de control asupra activității SRI a sosit escortat și Ovidiu Puțura.

În ultima perioadă au mai fost audiați Sorin Strutinski, om de afaceri, fosta șefă DIICOT Alina Bica și fosta șefă AEP Ana Maria Pătru. La aceeași comisie, joi urmează să fie audiată Elena Udrea, iar în cursul săptămânii viitoare — Traian Băsescu.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Nu le zice rău Ciucă...

4 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski

5 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”