Dragu: Nu luăm în calcul modificarea condițiilor pentru "Prima Casa"; analizăm efectul programului asupra pieței

Dragu: Nu luăm în calcul modificarea condițiilor pentru "Prima Casa"; analizăm efectul programului asupra pieței

Ministerul Finanțelor Publice (MFP) nu ia în calcul modificarea programului "Prima Casă", ci analizează posibilitatea redistribuirii plafoanelor existente de la băncile care mai au fonduri către cele care le-au epuizat, precum și eficiența acestui program de la lansare până în prezent, a declarat, marți, ministrul Finanțelor Publice, Anca Dragu.

"Nu luăm în calcul modificarea condițiilor pentru 'Prima Casă'. Sunt 280 de milioane (de lei — n. r.), disponibili în acest moment. Facem o analiză. Trebuie să identificăm dacă există sume disponibile la anumite bănci, să facem o redistribuire a acestora și apoi vom decide ce se întâmplă cu cererile care există în acest moment la bănci", a spus ministrul Finanțelor.

În opinia acesteia, este necesară și o analiză a eficienței acestui program, având în vedere că, din momentul demarării, în 2009, nu s-a realizat un astfel de studiu.

"În acest moment am invitat băncile, discutăm cu ele, pentru că dorim să avem o reacție a lor cu privire la eficiența acestui program. El a fost demarat în 2009 și, până în prezent, nu s-a făcut o analiză a programului. Aceasta este faza în care discutăm cu toți factorii implicați, să vedem și noi ce efect a produs acest program în piață", a explicat Dragu.

Afirmațiile ministrului vin în contextul în care au apărut informații potrivit cărora avansul pentru creditele 'Prima Casă' urmează să crească la 15%, de la 5% în prezent.

Programul a fost modificat, la finalul anului trecut, în sensul diminuării marjei de dobândă pe care băncile o pot aplica peste indicatorul ROBOR de la 2,5 puncte la 2 puncte procentuale. Totodată, s-a redus la jumătate plafonul de garanții de stat alocate, la aproximativ 1,6 miliarde de lei, însă, recent, pe fondul discuțiilor cu privire la impactul Legii privind darea în plată asupra creditării ipotecare, Guvernul a aprobat suplimentarea plafonului cu 500 de milioane de lei.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

3 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

4 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

5 De citit...