Dramă în Liga 2: căpitanul de la CS Afumați riscă să-și încheie cariera după o fractură deschisă
Un moment șocant a umbrit partida dintre SC Popești-Leordeni și CS Afumați, disputată în cadrul Ligii 2. În minutul 22 al primei reprize, fundașul și căpitanul echipei oaspete, Constantin Robicek, s-a prăbușit pe gazon în urma unui duel cu adversarul său, Neicuțescu, provocând panică printre cei prezenți pe stadion.
Impactul a necesitat intervenția imediată a medicilor. Fotbalistul a fost preluat de o ambulanță și transportat la Spitalul Militar, unde medicii i-au pus un diagnostic crunt: fractură-luxație la nivelul gleznei stângi. Jucătorul a fost băgat direct în sala de operație, iar severitatea traumatismului ridică mari semne de întrebare atât în privința duratei de recuperare, cât și a posibilității ca acesta să își mai poată continua cariera sportivă.
Revoltă la adresa arbitrajului și lipsuri pe ambulanță
Daniel Neagu, directorul executiv al clubului, a oferit detalii cutremurătoare despre starea jucătorului și a lansat un atac dur la adresa modului în care centralul partidei și observatorul au gestionat faza. Conform GSP , oficialul a dezvăluit că ambulanța prezentă la meci nu dispunea nici măcar de soluții de bază pentru dezinfectarea unei răni deschise.
„E pe masa de operație. A fost diagnosticat cu fractură-luxație la glezna stângă. Adică cea mai gravă accidentare posibilă. E foarte… Nu știm ce va fi după. Să sperăm că-și va putea recupera fără probleme mobilitatea și să poată merge fără dureri și alte probleme. Am avut și două penalty-uri neacordate… Dar nici nu mai contează. După acel incident cu Robicek, eu voiam să se termine meciul. Copilul acesta și-a dedicat 90% din carieră echipei. Am avut două penalty-uri. Cei implicați au recunoscut greșelile și au zis: «Ce? Vreți să vă dăm noi penalty? De ce nu v-a dat arbitrul?». A fost un henț clar. Avea poziție nefirească, brațul sus. Dar nici nu mă mai interesează. Le zic așa… Mă interesează jucătorul nostru. Dacă vă interesați de diagnostic, vă îngroziți.
Neicuțescu nu a vrut să facă acest fault. Clar. Faultul nu a fost voit. Dar s-a dus cu talpa deasupra gleznei. Acolo are loc fractura. Acolo au ieșit oasele afară. Sunt faze în care un jucător îl lovește pe altul cu cotul și arbitrul dă galben. Dar apoi vede sânge, revine și dă roșu. Aici, l-a nenorocit pe fază… Știți ce a zis domnul observator? «Nici galben nu trebuia să dea!». Fotbalul trebuie să fie despre fotbaliști, dar domnii cavaleri în negru vor să fie despre ei. Acum e despre arbitri, nu despre jucători.
Preferam să pierd toate meciurile până la final. Nici nu mă mai interesează altele. Cum să nu dai roșu? E strigător la cer! Dar vă dați seama că observatorul a zis că a arbitrat foarte bine și nu trebuia nici galben? Dacă nu apăreau imagini, nu se mediatiza nimic. Se punea capacul, iar arbitrul lua notă de trecere. Noi suntem toți îndurerați. Suntem alături de el și de familia lui. La salvare nu era betadină. Noroc că aveau ai noștri. Osul trebuie dezinfectat. Era rană deschisă, avea nisip, iarbă… Cel mai grav e pericolul de infecție!” — Daniel Neagu, director executiv CS Afumați
Explorează subiectele:

