Dreptul la căcat/Bătaie între șefii Direcției Veterinare București pentru o toaletă/Ambii, duși cu duba la Poliție

Șefii DSVSA București au ajuns luni seara la Secția 13 Poliție, după o altercație care ar fi avut loc în baia instituției, au declarat surse din MAI pentru jurnalistul Digi24 Maria Moiș. Polițiștii au deschis dosar penal.

Vasile Adrian, director adjunct al DSVSA, a reclamat la 112 că a fost agresat de Ovidiu Zvorișteanu, directorul general instituției, pentru că i-ar fi folosit baia.

Adrian a declarat agenților de poliție că ar fi fost bătut și amenințat de directorul general. La rândul său, Zvorișteanu spune că l-a prins pe subalternul său „la camera cu dulciuri”.

Polițiștii au deschis dosar penal pentru amenințare, lovire și alte violențe.

„La data de 20 decembrie 2021, prin apel 112, Secția 13 Poliție a fost sesizată de către un bărbat cu privire la faptul că în timp ce se afla la locul de muncă a avut un conflict cu un coleg al său, fiind agresat și amenințat. La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul subunității menționate, cei doi bărbați fiind conduși la audieri. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire și alte violențe și amenințare, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3”, anunță poliția într-un comunicat.


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români

5 Proiect de lege controversat al liderului AUR Petrişor Peiu, acţionar la 20 de companii listate la bursă