Drona prăbuşită la Galaţi era rusească, confirmă NATO

Drona căzută în noaptea de joi spre vineri peste un bloc de locuinţe la Galaţi, în timpul unui atac aerian al Rusiei asupra Ucrainei, este de origine rusească, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Comandamentului Suprem al Forţelor Aliate din Europa (SHAPE), Martin O'Donnell, transmite Reuters.

Ministerul român al Apărării a precizat de asemenea că drona prăbuşită la Galaţi este una de tipul Geran-2, de provenienţă rusească.

Cu toate acestea, preşedintele rus Vladimir Putin a pus sub semnul întrebării originea rusească a dronei şi a cerut că Rusia să investigheze epava acesteia, notează Reuters, citată de Agerpres.

El a amintit că drone ucrainene au pătruns recent în spaţiul aerian al Finlandei, Poloniei şi al statelor baltice. „Prima reacţie (în aceste ţări n.red) a fost aceeaşi care este acum în România: Vin ruşii!”, a comentat liderul de la Kremlin, vorbind în faţa presei la finalul unei vizite în Kazahstan.

Mai devreme, fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev, în prezent vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, i-a avertizat pe liderii europeni că drone rătăcite vor continua să ajungă în ţările lor, despre care a afirmat că sunt toate sunt implicate direct în războiul cu Rusia.


populare
astăzi

1 Via Carpatia / Autostrada pan-europeană de 3.000 km, gata până în 2030. România, nod strategic

2 Rusia expulzează un angajat al Ambasadei României la Moscova. Diplomatul chemat să fie anunțat de decizie a trecut printr-un „ritual de umilire” la MA…

3 VIDEO Trimisul lui Trump în România l-a sunat pe Nicușor Dan de față cu presa și l-a pus pe difuzor

4 „Densitatea de mușchi l-a salvat”: Andrei Bordeianu, în stare gravă după accidentul de motocicletă din București

5 Drona cu explozibil a fost mutată de două turiste pe plaja din Olimp înainte să ajungă geniștii