Ducele de Westminster, unul dintre cei mai bogați bărbați din lume, a murit la vârsta de 64 de ani

Miliardarul britanic Gerald Cavendish Grosvenor, duce de Westminster, a murit marți la vârsta de 64 de ani, a anunțat o purtătoare de cuvânt a familiei acestuia, citată de AFP.

Sursa foto

"El a fost adus la spital de la proprietatea sa Abbeystead House, din comitatul Lancashire (nord-vestul Angliei), unde i se făcuse brusc rău", a completat aceasta, fără a preciza de ce boală suferea miliardarul.

Potrivit Daily Mail, ducele — a treia persoană ca avere din Marea Britanie — a suferit un atac de cord.

Ducele de Westminster și familia sa ocupă locul 68 pe lista miliardarilor întocmită de revista economică americană Forbes, cu o avere de 10,8 miliarde de dolari.

Potrivit AFP, familia Grosvenor are legături cu familia regală britanică. Unul dintre cei patru copii ai ducelui, Hugh Grosvenor, este nașul Prințului George, primul copil al prințului William și al soției sale, Catherine.

AGERPRES


populare
astăzi

1 VIDEO Prostie fără margini, de-ți vine să vomiți că trăiești în mijlocul unor astfel de personaje, după un filmuleț cu militari în centrul Craiovei

2 Scandal la negocierile SUA-Ucraina: replica tăioasă primită de emisarul lui Trump

3 Eșec usturător pentru PSD în ultimul sondaj CURS: AUR se distanțează la 34%

4 Consiliera devotată pe care Donald Trump a mutat-o în sufrageria sa privată

5 Panică la Casa Albă înainte de alegeri: Donald Trump își sabotează propriul partid