Efectul spectatorului: frica și pasivitatea blochează intervenția în public

O dezbatere recentă pe platforma Reddit a scos în evidență un incident elocvent, stârnind întrebări despre reacția publicului în fața agresivității. Un utilizator a povestit cum, într-un autobuz de noapte din București, el și doi prieteni — unul român, celălalt german — au fost ținta unor insulte xenofobe din partea unui bărbat de aproximativ 35 de ani, după ce acesta i-a auzit vorbind în engleză. Agresorul, care le-a cerut să se „întoarcă în țările lor”, a escaladat conflictul, devenind tot mai amenințător și lovind cu pumnul validatorul de bilete. Martorul a remarcat, însă, cu surprindere și îngrijorare, pasivitatea celorlalți pasageri: deși în autobuz se aflau mai multe persoane, nimeni nu a intervenit. Acest aspect a generat un val de comentarii și discuții pe subreddit-ul r/bucuresti, unde unii utilizatori au criticat lipsa de acțiune a autorului postării, sugerând că ar fi trebuit să-l confrunte pe agresor. Alții, în schimb, au relatat experiențe similare, în care martorii au ales să nu se implice.

De ce rămân oamenii spectatori

Laura Găvan, psihoterapeut cognitiv-comportamental, a explicat pentru publicația noastră că pasivitatea martorilor într-o situație de agresiune publică – fie ea verbală, amenințare sau umilință – este un fenomen adesea greu de înțeles. Ea subliniază că nu este vorba neapărat despre indiferență sau lipsă de empatie.

Uneori, dimpotrivă, oamenii observă foarte bine ce se întâmplă, simt disconfort și chiar își doresc ca situația să se oprească, dar rămân pasivi. Putem explica acest fenomen printr-o combinație de frică, inhibiție socială, mecanisme de apărare și ceea ce este cunoscut drept „efectul spectatorului”.
Laura Găvan

Unul dintre factorii cheie ai acestui comportament este difuzarea responsabilității. Când sunt prezenți mai mulți martori, fiecare tinde să aștepte ca altcineva să acționeze. Această inacțiune generalizată poate duce la o percepție greșită, în care situația este subestimată și considerată mai puțin gravă decât în realitate. Psihoterapeutul detaliază că

cu cât există mai mulți martori, cu atât responsabilitatea individuală poate fi resimțită ca fiind mai mică. În loc să apară gândul „eu trebuie să fac ceva”, apare, adesea automat, „sigur va interveni cineva”. Fiecare persoană se uită la ceilalți pentru a înțelege cum trebuie interpretată situația și ce reacție este considerată potrivită. Dacă nimeni nu se mișcă, fiecare primește, implicit, semnalul că poate nu este nevoie să facă nimic.
Laura Găvan

Un alt concept explicat de specialistă este „ignoranța pluralistă”. Aceasta descrie situația în care indivizii, nesiguri de gravitatea unei anumite împrejurări, își ghidează reacțiile după comportamentul celorlalți. Dacă majoritatea rămâne pasivă, concluzia generală poate fi că intervenția nu este necesară. Găvan completează că această incertitudine individuală este amplificată de tendința de a-și spune:

„Poate exagerez eu”, „poate se cunosc”, „poate este doar o ceartă”, „poate femeia nu se simte atât de amenințată”. Problema este că fiecare persoană poate gândi același lucru în același timp. Astfel, incertitudinea individuală devine pasivitate colectivă.
Laura Găvan

De ce unii oameni pur și simplu „îngheață”

Pe lângă aceste fenomene sociale, o situație agresivă declanșează adesea reacții automate, instinctive. Martorii se pot confrunta cu dificultăți în a lua o decizie rapidă, mai ales când agresorul este imprevizibil sau există riscul ca evenimentele să degenereze în violență fizică. Laura Găvan subliniază că

în fața unei amenințări, oamenii nu reacționează întotdeauna prin confruntare. Pot apărea răspunsuri de tip „freeze”, adică blocaj, „flight”, adică retragere sau evitare, ori „fight”, adică mobilizare pentru confruntare. Blocajul nu trebuie confundat cu lipsa de caracter. Sistemul nervos poate interpreta situația ca fiind periculoasă înainte ca persoana să aibă timp să analizeze rațional ce ar trebui să facă.
Laura Găvan

Discuția de pe Reddit a reflectat o diversitate de opinii cu privire la modul optim de reacție. Un comentator a sugerat că simpla inițiativă a unei singure persoane de a se opune agresorului poate încuraja și pe ceilalți martori să intervină. „Dacă începi să-i comentezi, încet-încet o să se mai bage lumea, că prinde curaj. Dar trebuie să fie unul curajos care începe”, a afirmat un utilizator. O soluție mai directă și mai sigură a fost propusă de un alt participant: „Scoteam telefonul și sunam la poliție.”

A interveni nu înseamnă neapărat să confrunți agresorul

Laura Găvan subliniază că responsabilitatea socială nu implică asumarea unui risc fizic nejustificat.

Este important să nu transformăm responsabilitatea socială într-o obligație de a ne pune propria viață în pericol. A interveni nu înseamnă obligatoriu să îl confrunți pe agresor. De fapt, într-o situație potențial violentă, confruntarea directă poate fi uneori cea mai riscantă variantă.
Laura Găvan

Există însă multiple modalități prin care un martor poate acționa eficient, fără a intra în conflict direct cu agresorul. Acestea includ apelarea numărului de urgență 112, alertarea șoferului sau a personalului, solicitarea ajutorului altor persoane prezente sau simpla apropiere de victimă. Laura Găvan crede că

poate spune victimei „vrei să stai lângă mine?” sau „ești în siguranță? Pot să chem pe cineva?”. Uneori, simpla apropiere a unui alt om schimbă dinamica situației.
Laura Găvan

Pentru o intervenție mai eficientă, Găvan recomandă direcționarea solicitării de ajutor către o persoană specifică din mulțime, spre exemplu, cerându-i să sune la 112.

În loc să spui general „Să facă cineva ceva!”, poți desemna concret o persoană: „dumneavoastră, cu geaca albastră, sunați la 112”. Când responsabilitatea devine individuală și clară, scade posibilitatea ca fiecare să presupună că va acționa altcineva.
Laura Găvan

Când trebuie evitată confruntarea directă

Decizia privind modul de intervenție este puternic influențată de gradul de pericol al situației. Există o diferență majoră între a fi martor la o agresiune verbală și a observa că agresorul devine violent fizic sau posedă o armă. „Cu cât crește riscul de vătămare, cu atât este mai importantă intervenția indirectă și solicitarea ajutorului specializat”, subliniază psihoterapeutul Laura Găvan. Chiar și acțiunea unei singure persoane poate altera semnificativ dinamica grupului. Odată ce un martor apelează ajutorul, se apropie de victimă sau avertizează șoferul, ceilalți primesc un indiciu clar despre seriozitatea situației și sunt încurajați să intervină. Absența oricărei reacții are implicații și asupra comportamentului agresorului. Laura Găvan explică:

Dacă agresorul constată repetat că poate intimida, umili sau amenința fără consecințe sociale, comportamentul poate deveni mai ușor de repetat. În acest sens, absența limitelor nu este neapărat „încurajare” în sens conștient, dar poate funcționa ca absență a unei consecințe care să inhibe comportamentul.
Laura Găvan

Prin urmare, soluția nu rezidă în transformarea fiecărui martor într-un erou care să se implice într-o confruntare fizică directă. Specialista detaliază că

uneori, cel mai curajos comportament este să protejezi victima fără să escaladezi situația. Să chemi autoritățile. Să atragi atenția personalului. Să creezi o barieră socială. Să stai lângă persoana vulnerabilă. Să îi oferi posibilitatea de a coborî împreună cu tine. Să întrebi dacă are nevoie de ajutor.
Laura Găvan

Laura Găvan conchide că

poate că întrebarea corectă nu este „De ce nu face nimeni nimic?”, ci „Ce pot face eu, în siguranță, pentru a reduce riscul și pentru a nu lăsa victima singură?”. Nu avem obligația de a fi eroi. Avem însă posibilitatea de a fi martori activi.
Laura Găvan

Explorează subiectele:

Efectul spectatorului Agresiune publică Psihologie socială

Distribuie Distribuie Comentarii