Egipt: O prezentatoare tv care a făcut o emisiune despre dreptul mamelor de a fi celibatare, condamnată la închisoare

Justiția egipteană a condamnat în această săptămână la trei ani de închisoare o prezentatoare de televiziune care a consacrat o emisiune dreptului femeilor de a deveni mame în afara căsătoriei, relatează AFP.

Sursa foto: www.spiegel.de

Doaa Salah, care prezintă o emisiune săptămânală pe un canal privat, a fost găsită vinovată de "ultraj la decența publică" și ar urma să plătească o cauțiune de 10.000 de lire egiptene (circa 488 de euro) pentru o amânare a executării pedepsei, în așteptarea unui posibil apel, potrivit unor surse judiciare.

În luna iulie, Doaa Salah a prezentat o misiune în cadrul căreia ea a vorbit despre maternitatea femeilor celibatare și s-a întrebat dacă este posibil pentru o femeie însărcinată "să se mărite doar pentru nașterea copilului ei, iar apoi să divorțeze, în baza unui acord prealabil".

Viața sexuală în cadrul căsătoriei rămâne un subiect tabu în societatea conservatoare din Egipt, notează AFP.

Plângerea împotriva prezentatoarei pentru "incitare la libertinaj" a fost depusă de un avocat. Apărarea poate face apel la verdict.

AGERPRES


populare
astăzi

1 LIVE Protestul AUR / Mulțimea se mută la Arestul Central

2 Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”

3 Centrala de apartament poate aduce amenzi uriașe și dosar penal

4 VIDEO Aproape 20 de milioane de dolari ascunși în păduri și depozite zguduie Fidesz / Banii, pitiți de un fost ministru al Guvernului Orban, găsiți de a…

5 Risc de securitate / 34 de instituții românești au cumpărat sisteme video rusești