Egiptul pregătit să intervină "direct" în Libia dacă GNA progresează

Preşedintele egiptean, Abdel Fattah al-Sisi, a avertizat sâmbătă că înaintarea forţelor Guvernului de uniune naţională (GNA), sprijinite de Ankara, spre oraşul strategic Sirte, în Libia, ar putea conduce la o intervenţie directă a Egiptului, pe fondul tensiunilor cu Turcia, notează AFP.

Cu susţinerea Ankarei, forţele loiale GNA - cu sediul la Tripoli şi recunoscut de ONU - au obţinut importante victorii de la începutul lui iunie, eliberând întreg nord-vestul Libiei.

Trupele rivale mareşalului Khalifa Haftar, omul forte din estul Libiei sprijinit printre alţii de Egipt, au fost obligate să cedeze teren în ultimele săptămâni, semn al eşecului ofensivei lor asupra capitalei Tripoli, lansată în aprilie 2019.

Forţele GNA sunt în prezent încetinite în avansul lor spre oraşul Sirte de pe malul Mării Mediterane, punct strategic spre estul ţării şi sub controlul mareşalului Haftar.

Oraş natal al fostului dictator Muammar Gaddafi - alungat de la putere şi ucis în 2011 -, Sirte, împreună cu Al-Jufra mai la sud, reprezintă o "linie roşie", a subliniat al-Sisi într-o declaraţie televizată.

Dacă această linie este depăşită, securitatea Egiptului, care împarte o frontieră permeabilă cu Libia, va necesita o "intervenţie directă" a forţelor egiptene în ţară, a declarat el.

"Orice intervenţie directă a Egiptului a devenit legitimă la nivel internaţional, fie din punctul de vedere al Cartei ONU privind legitima apărare, fie că se bazează pe singura autoritate legitim aleasă de poporul libian: Parlamentul libian" cu sediul în estul ţării, a mai afirmat al-Sisi.

"Dacă poporul libian ne solicită să intervenim, este un semnal adresat lumii că Egiptul şi Libia împărtăşesc interese comune, securitatea şi stabilitatea", a adăugat el.

La rândul său, Ankara a cerut sâmbătă retragerea trupelor mareşalului Haftar din oraşul Sirte ca o condiţie prealabilă oricărui armistiţiu.AGERPRES


populare
astăzi

1 Nu pozele nud ale consulului Ucrainei în Republica Dominicană au dus la concedierea ei

2 „Mi-au împachetat lucrurile ca pe niște gunoaie” / Umilința la care Mihaela Rădulescu a fost supusă de familia lui Felix Baumgartner. Vedeta și-a făcut…

3 „Nimic nu ne împiedică să facem asta” / Erdogan amenință Israelul cu războiul

4 Ce se întâmplă? / Oficial de top din Israel, criticat de ambasadorul țării după ce i-a transmis cancelarului german „să plece capul și să ceară scuze de…

5 Hopa / Pentru prima dată în război, Ucraina are toate mijloacele necesare pentru a ține piept Rusiei