Elevii și preșcolarii vor intra de vineri într-o minivacanță

Elevii și preșcolarii vor intra de vineri într-o minivacanță

Elevii, preșcolarii și studenții vor intra de vineri, după terminarea orelor, într-o minivacanță de patru zile, urmând a se întoarce la cursuri miercuri 25 ianuarie.

Guvernul a decis, în ședința de miercuri, ca ziua de 23 ianuarie să fie liberă pentru salariații din sectorul public , urmând ca aceasta să fie recuperată pe 28 ianuarie.

Decizia a fost luată printr-o hotărâre de guvern. Potrivit unui comunicat al Guvernului, ziua de 23 ianuarie va face legătura între weekend-ul 21 — 22 ianuarie și ziua liberă de 24 ianuarie, când este sărbătorită Unirea Principatelor Române.

Studenții unor instituții de învățământ superior nu vor merge în aceste zile la cursuri, printre universitățile care au anunțat acest lucru numărându-se Universitatea Politehnica din București și Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară.

Conducerea ASE a precizat că în data de 23 ianuarie activitatea didactică se va derula conform programării stabilite, iar examene se vor desfășura conform programării comunicate studenților.

Secretarul de stat pentru învățământ preuniversitar din cadrul Ministerului Educației, Liviu Pop, a declarat joi pentru AGERPRES că modalitatea în care se vor recupera orele în învățământul preuniversitar este decisă de părinți, corpul profesoral al unității de învățământ și administrația locală.

"În conformitate cu Regulamentul de organizare și funcționare a unităților de învățământ recuperarea orelor este atributul fiecărei unități școlare în parte. Astfel, ei pot să facă programe de recuperare atât a materiilor, cât și a orelor pierdute. Forma în care se va face recuperarea o va decide fiecare școală. Poate decide că în timpul unei ore 45 de minute și mai fac 5 minute recuperarea, pot scurta pauza și să prelungească programul de recuperare. Pot să decidă că fac orele de 55 de minute și pauza de cinci minute. Pot spune că în fiecare zi se recuperează o oră și într-o săptămână se recuperează o zi, adică se mai pune o oră suplimentară. Sunt foarte multe variante în care se pot recupera orele. Poate să aducă într-o zi specială la școală. Nu există regulă de la nivelul ministerului. Ei decid pe plan local cum fac recuperarea", a explicat Liviu Pop.

Viitoarea vacanță, cea intersemestrială, va fi în intervalul 4-12 februarie 2017, vacanța de primăvară — între 19 și 30 aprilie 2017 — și vacanța de vară — între 17 iunie și 10 septembrie 2017.

Pentru clasele terminale din învățământul liceal anul școlar se încheie în data de 26 mai 2017, iar pentru clasa a VIII-a — pe 9 iunie 2017.

De asemenea, în zilele libere prevăzute de lege nu se organizează cursuri.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 Citiți și voi cine s-a prezentat la prima recrutare de soldați organizată de MAPN în 2024

3 „Dacă voiai să câștigi nu era suficient doar să-ți petreci câteva ore cu un bărbat”

4 Expert despre porcăria comisă de E.ON: Este o înșelătorie, oamenii nu au ce să facă pentru că nu mai există concurență

5 VIDEO Priviți aceste imagini apocaliptice cu pădurea care oferea protecție militarilor ucraineni în fața dronelor rusești...