Elveţia oferă cupoane-cadou celor care conving alte persoane să se vaccineze împotriva COVID-19

Elveţia oferă cupoane-cadou celor care conving alte persoane să se vaccineze împotriva COVID-19

Elveţia oferă cupoane-cadou persoanelor care-i conving şi pe alţii să se vaccineze împotriva COVID-19, a precizat vineri guvernul, ca parte din eforturile de a creşte rata scăzută de vaccinare din ţară, informează Reuters.

Fiecare persoană nou vaccinată va fi rugată să numească persoana care i-a convins să se vaccineze, a precizat guvernul, acea persoană urmând să primească un bon valoric de 50 de franci elveţieni (53,68 de dolari) pentru sprijinul acordat campaniei.

Autorităţile locale vor decide unde va putea fi folosit voucher-ul, spre exemplu la cinematografe sau restaurante.

''Toată lumea poate contribui la convingerea unui prieten, vecin, coleg de muncă, membru al familiei de beneficiile vaccinării'', a spus guvernul. ''Cooperarea populaţiei trebuie răsplătită''.

Elveţia are una dinte cele mai scăzute rate de vaccinare din vestul Europei, doar 58% din populaţia de 8,7 milioane de locuitori fiind vaccinată cu schemă completă.

Ţara a primit 11,9 milioane de doze de vaccin până în prezent şi a administrat 10,4 milioane de doze. Au existat numeroase proteste împotriva campaniei de vaccinare organizate de grupări anti-vaccin.


Deşi numărul cazurilor de coronavirus este în scădere în Elveţia, guvernul a spus că situaţia din saloanele de terapie intensivă rămâne critică.

Având în vedere numărul ridicat de persoane neimunizate, precum şi varianta Delta, foarte contagioasă, există în continuare un risc semnificat al unui noi val de infectare în timpul lunilor de toamnă şi iarnă, care ar putea supraaglomera spitalele, au mai precizat autorităţile.

Guvernul, care va cheltui 150 de milioane de franci elveţieni în această campanie, plănuieşte o săptămână dedicată vaccinării la nivel naţional, preconizând instalarea a 170 de centre mobile de vaccinare.

Elveţia şi principatul învecinat Liechtenstein au raportat peste 840.000 de cazuri de COVID-19 şi 10.713 decese. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski

4 Nu le zice rău Ciucă...

5 „Lebăda neagră”, noul trend pe internet după prăbușirea podului din Baltimore. Ce teorii ale conspirației circulă pe rețelele sociale