Emil Boc a anunţat cât va costa metroul din Cluj şi cât vor dura lucrările. Comparaţia cu Metroul Drumul Taberei

Primarul Clujului a anunţat că a fost finalizat studiul de prefezabilitate pentru proiectul metroului care va lega oraşul de zona metropolitană.

Emil Boc spune că pentru realizarea metroului clujean se va apela şi la fonduri europene din exerciţiul financiar 2021-2027. El a anunţat că studiul de prefezabilitate a fost finalizat. Astfel, experţii au estimat că magistrala de 14,4 kilometri va costa aproape un miliard de euro, iar durata de execuţie ar fi de 11 ani. Într-o primă fază, metroul va străbate o parte a oraşului şi va asigura o legătură cu cea mai mare comună din ţară, Floreşti, localitate având o populaţie estimată de circa 70.000-80.000 de locuitori. Ulterior, linia va fi extinsă şi spre alte localităţi din zona metropolitană Cluj.

„Studiul de prefezabilitate pentru metrou e gata, va urma să fie aprobat şi de comuna Floreşti şi înaintat Guvernului. Dezvoltarea zonei metropolitane este foarte importantă din punct de vedere al metroului şi trenului metropolitan. Sunt 70.000 de maşini pe ruta Floreşti-Cluj în 24 de ore.Metroul va avea o lungime de 14,4 km, 14 staţii, iar costurile sunt de 986 de milioane de euro. Durata de implementare va fi de aproape 11 ani”, spune Emil Boc.

Spre comparaţie, în Bucureşti lucrările la Magistrala 5 Râul Doamnei - Eroilor au costat 3,2 miliarde de lei, însă e vorba de o lungime de numai 7 kilometri, mai puţin de jumătate decât va avea metroul din Cluj. Astfel, preţul plătit pe kilometru în Cluj ar urma să fie cu 15%-20% mai mic.

În prezent, Bucureştiul este singurul oraş din România care are metrou. Singura linie de metrou realizată după Revoluţie în România este M5 Râul Doamnei - Eroilor, iar lucrările au durat 9 ani.


populare
astăzi

1 „Asta ar fi Armaghedonul” / 4,5 milioane de americani, surprinși de mesaj după ce un senator SUA a scris că Trump a pierdut controlul

2 Avertisment sumbru al generalului care a adus SUA în România: Sunt convulsiile de dinaintea unui nou război mondial

3 Foarte interesant! / Rușii suflă și-n iaurt când vine vorba de România?

4 Cât mai are România de recuperat din împrumuturile acordate de Nicolae Ceaușescu. Irakul și Mozambicul și-au plătit o parte din datorii

5 Ce se întâmplă? / Miliardarul american Peter Thiel a lansat duminică o serie de conferințe cu ușile închise la Roma despre Antihrist