Energia electrică s-a scumpit cel mai mult în martie, comparativ cu aceeaşi lună din 2020

Energia electrică s-a scumpit cel mai mult în martie, comparativ cu aceeaşi lună din 2020

Energia electrică, fasolea boabe şi alte leguminoase, precum şi serviciile de igienă şi cosmetică s-au scumpit cel mai mult în luna martie a acestui an comparativ cu martie 2020, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică publicate marţi.

Conform INS, energia electrică s-a scumpit cu 16,97% în martie faţă de perioada similară din 2020 şi cu 18,22% comparativ cu decembrie 2020. Raportat la luna februarie 2021, energia electrică s-a ieftinit cu 0,19%. În martie 2021, raportat la aceeaşi lună a anului anterior, la mărfuri nealimentare se constată ieftiniri la gaze, 2,18%, şi la energie termică, de 0,21%, în timp ce combustibilii s-au scumpit cu 2,11%.

În cazul mărfurilor alimentare, fasolea boabe şi alte leguminoase s-au scumpit cel mai mult, cu 12,53%, în luna martie, raportat la aceeaşi perioadă a anului anterior. În schimb, cartofii s-au ieftinit cu 34,26%. Raportat la luna anterioară, legumele şi conservele de legume s-au scumpit cu 1,41%, iar ouăle s-au ieftinit cu 1,42%.

De asemenea, în martie 2021 comparativ cu perioada similară din 2020, serviciile de igienă şi cosmetică s-au scumpit cu 5,98%. Serviciile de transport aerian s-au ieftinit în perioada menţionată cu 12,45%. Faţă de luna anterioară, cel mai mult s-au scumpit serviciile de îngrijire medicală, cu 0,68%, iar serviciile de transport aerian s-au ieftinit cu 3,13%.

Rata anuală a inflaţiei a coborât la 3,1% în luna martie a acestui an, de la 3,2% în luna februarie, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 4,37%, mărfurile alimentare cu 1,59%, iar serviciile cu 2,21%, potrivit datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

"Preţurile de consum în luna martie 2021 comparativ cu luna martie 2020 au crescut cu 3,1%. Rata anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 2,5%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (aprilie 2020- martie 2021) faţă de precedentele 12 luni (aprilie 2019 - martie 2020 ), calculată pe baza IPC, este 2,6%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este 2,1%", precizează INS.

Banca Naţională a României (BNR) estimează o inflaţie de 2% la sfârşitul primului trimestru din acest an, de 2,2% la finalul trimestrului II şi de 2,4% la sfârşitul trimestrului III. La finalul anului se estimează o inflaţie de 2,5%. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Nu le zice rău Ciucă...

4 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”

5 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski