Erdogan: Germania nu are niciun drept de a face comentarii despre genocid

Germania nu are niciun drept de a face comentarii despre genocid, dat fiind propria sa experiență din timpul celui de-al Doilea Război Mondial și din Namibia, a declarat sâmbătă președintele turc Recep Tayyip Erdogan, în legătură cu adoptarea recentă de către Bundestag (camera inferioară a parlamentului german) a unei rezoluții prin care se recunoaște genocidul împotriva armenilor comis de Imperiul Otoman în 1915, transmit DPA și AFP.

''Nu vom accepta niciodată acuzația de genocid'', a spus Erdogan.

Șeful statului turc a subliniat că Ankara trebuie să fie tratată corect atunci când este vorba despre soluționarea unor probleme comune și a avertizat că, în caz contrar, Turcia va înceta să fie o ''barieră'' în beneficiul Europei și va lăsa Uniunea Europeană să-și soluționeze singură problemele. El a făcut astfel aluzie la acordul dintre UE și Ankara privind limitarea fluxului de migranți către continentul european.

Semnat la Bruxelles pe 18 martie, acordul prevede revenirea în Turcia a oricărui migrant sosit în Grecia începând cu 20 martie și care nu a prezentat cerere de azil sau a cărui cerere a fost respinsă. În schimb, UE se angajează ca, în schimbul fiecărui migrant sirian retrimis pe teritoriul turc, să reinstaleze un solicitant de azil într-o țară membră, în limita a 72.000 de locuri.

De asemenea, Recep Tayyip Erdogan a susținut că teroriștii sunt capabili să se ascundă în Germania și, în termeni mai generali, în Europa.

Armenii estimează că un milion și jumătate de semeni de-ai lor au fost uciși în mod sistematic la sfârșitul Imperiului Otoman. Numeroși istorici și peste douăzeci de țări, inclusiv Franța, Italia și Rusia, au recunoscut că a avut loc un genocid.

Turcia a afirmat la rândul său că a fost un război civil, însoțit de foamete, în care au murit între 300.000 și 500.000 de armeni și tot atâția turci.

AGERPRES


populare
astăzi

1 De citit cuvânt cu cuvânt ce scrie omul ăsta / „5 milioane de români vor munci până la 65-70 de ani, iar alții 200-250 de mii vor duce un trai tihnit, d…

2 „Și-au bătut joc de pensionari” / „De ce trebuie să îi omorâți pe oameni?” / „Mica recalculare”, după mai bine de un an de așteptare

3 Eroarea lui Putin care va costa curând Rusia. Expert în spațiul ex-sovietic: „Nu există nicio cale să iasă din asta”

4 Țara în care am ajuns să trăim... Din cauza PSD și a unor personaje ca ăsta...

5 Foarte interesante amănunte... / Ne-au luat bulgarii „caimacul”?