Erdogan îi îndeamnă pe turcii din Germania să voteze împotriva creștin-democraților, social-democraților și verzilor

Erdogan îi îndeamnă pe turcii din Germania să voteze împotriva creștin-democraților, social-democraților și verzilor

Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, i-a îndemnat vineri pe turcii ce locuiesc în Germania să nu voteze nici pentru Uniunea Creștin-Democrată (CDU), nici pentru Partidul Social-Democrat (SPD), nici pentru Verzi la alegerile legislative din septembrie, calificând aceste partide drept ''dușmani ai Turciei'', informează AFP și DPA.

''Le spun tuturor compatrioților mei din Germania: (...) nu-i susțineți pe creștin-democrați, SPD sau Verzi. Aceștia sunt toți dușmani ai Turciei'', a declarat Erdogan pentru presă, pe fondul tensiunilor dintre Ankara și Berlin.

''Oferiți susținerea necesară celor care nu dau dovadă de ostilitate la adresa Turciei. Puțin contează dacă este primul sau al doilea partid, votați pentru ei!'', a continuat Erdogan, fără a nominaliza vreo formațiune politică. ''Este o luptă de onoare pentru toți cetățenii noștri care locuiesc în Germania'', a mai spus el.

Relațiile dintre țările europene și Turcia, stat membru al NATO și candidat la aderarea la Uniunea Europeană, s-au tensionat după epurările care au avut loc în Turcia după puciul eșuat de anul trecut, unele țări europene exprimându-și îngrijorarea în legătură cu amploarea epurărilor.

Ankara a acuzat Berlinul că dă dovadă de indulgență față de ''teroriști'', găzduind separatiști kurzi și presupuși puciști. Guvernul turc i-a trimis chiar săptămâna aceasta o notă diplomatică Berlinului, în care cere ca Adil Oksuz, considerat șeful operațional al puciștilor, în prezent în exil și despre care unele zvonuri susțin că s-ar fi refugiat în Germania, să fie căutat și extrădat în Turcia.

La rândul său, Germania a condamnat amploarea epurărilor din Turcia după puciul eșuat în urma căruia peste 50.000 de persoane au fost arestate. În prezent, există zece cetățeni germani, unii cu dublă cetățenie, aflați în detenție în Turcia.

SPD, al cărui candidat la funcția de cancelar federal este fostul președinte al Parlamentului European, Martin Schulz, și CDU condusă de Angela Merkel se confruntă în alegerile ce vor urma, însă au o poziție comună asupra Turciei în cadrul coaliției în prezent la putere.

La rândul lor, Verzii îndeamnă la o linie mult mai dură la adresa Turciei, iar copreședintele lor, Cem Oezdemir, el însuși de origine turcă, este extrem de critic la adresa președintelui Erdogan.

Aproximativ o treime dintre cei 3 milioane de imigranți turci din Germania au drept de vot.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 Se întâmplă lucruri? / Se strânge robinetul?

5 Dorel Vișan, premiat de Masonerie pentru prezența la Moscova...