Erdogan: Referendumul asupra independenței Kurdistanului irakian o ''greșeală'' și o ''amenințare'' pentru integritatea Irakului

Referendumul privind independența Kurdistanului irakian este o ''greșeală'' și o ''amenințare'' pentru integritatea teritorială a Irakului, a declarat marți președintele turc Recep Tayyip Erdogan, relatează AFP.

''A face un pas spre independența nordului Irakului este o greșeală și o amenințare pentru integritatea teritorială a țării'', a declarat Erdogan în cadrul unui discurs televizat.

Liderul kurd, Massoud Barzani, a anunțat săptămâna trecută organizarea pe 25 septembrie a unui referendum asupra independenței Kurdistanului irakian, în pofida opoziției Bagdadului. Însă Turcia, afectată de un conflict cu separatiștii kurzi încă din 1984 și soldat cu circa 40.000 de morți, se opune ferm creării unui stat kurd la frontiera sa, în pofida relațiilor bune cu liderul kurd irakian Massoud Barzani.

Ankara a declanșat în luna august o operațiune militară în nordul Siriei pentru a-i alunga pe jihadiștii grupării Statul Islamic și împotriva milițiilor kurde.

''Noi am apărat întotdeauna integritatea Irakului și vom continua să o apărăm'', a mai spus Erdogan, adăugând că un astfel de referendum nu este în interesul nimănui.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR