
„Este timpul să plece”. Motivul pentru care activistul Radu Hossu cere demisia Elenei Lasconi din USR
Radu Hossu , activistul decorat de președintele ucrainean Volodimir Zelenski, a publicat pe Facebook o postare în care critică dur activitatea Elenei Lasconi în partid, susținând că prezența sa în USR ar trebui să înceteze.
Hossu afirmă că declarațiile recente ale Elenei Lasconi, date într-un interviu pentru o publicație asociată unor figuri politice controversate, încalcă statutul USR și afectează încrederea publicului în instituții fundamentale ale statului. În interviu, Lasconi a atacat personal membri ai Consiliului Suprem pentru Apărarea Țării, punând sub semnul întrebării integritatea unor miniștri, fără a prezenta fapte concrete.
„Acum 3 zile Elena Lasconi a dat un interviu pentru o publicație unde Călin Georgescu, George Simion și toți extremiștii și-au făcut cuib. Până aici nimic de criticat, poate doar o ridicare de sprânceană”, scrie Hossu. Totuși, acesta subliniază că ceea ce a spus Lasconi în interviu „nu doar că încalcă statutul USR, însă pune încă o cărămidă la distrugerea oricărei rămășițe de încredere în instituții”.
Activistul critică afirmațiile Elenei Lasconi despre Consiliul Suprem pentru Apărarea Țării (CSAT), unde aceasta a insinuat că „cei pe care ea îi consideră 'trădători'” ar continua să trădeze: „dar faptul că îi pui în CSAT pe cei care au inventat și au predat trădarea, mie mi se pare că e o problemă”, referindu-se la Oana Țoiu, Ionuț Moșteanu și Radu Miruță.
Hossu atrage atenția că astfel de declarații nu sunt doar critici interne, ci pot fi exploatate în războiul hibrid dus împotriva României: „Mă interesează zero, spre deloc, umorile personale ale doamnei Lasconi cu privire la colegii dânsei. Aici discutăm despre faptul că suntem într-un război hibrid, al cărui scop realist este distrugerea țesăturii sociale, a încrederii în democrație și aruncarea României în haos. Acesta este obiectivul principal și realist al Rusiei”.
Radu Hossu reamintește și că a susținut-o pe Elena Lasconi în trecut, atât în alegerile interne USR, cât și în campania electorală, cu milioane de vizualizări ale postărilor sale: „În iulie 2024, după ce Elena Lasconi a câștigat alegerile interne din USR, am fost primul membru cu vizibilitate națională care a susținut-o... în cele două luni importante pentru campanie, octombrie și noiembrie 2024, postările mele au adunat peste 5 milioane de vizualizări în luna de campanie și peste 3 milioane în precampanie”.
De asemenea, subliniază că a încetat să o mai susțină public pe Lasconi în momentul în care aceasta a pus egal între Nicușor Dan și Călin Georgescu, afirmând despre ruși că „o să căutăm și o să găsim rușii 35 de ani, la fel cum am făcut și cu teroriștii la Revoluție”.
În concluzie, activistul afirmă: „Cel puțin în USR, Elena Lasconi, ca produs politic, a expirat și ar trebui să plece. Cu siguranță există un bazin electoral pentru dânsa, are toate șansele să construiască un partid pur conservator cu șanse reale de intrare în Parlament în 2028, partid care va fi cel mai probabil unul moderat în comparație cu AUR, SOS sau POT. Îi urez mult succes acolo”.
Hossu precizează că obiectivul său este de a preveni folosirea declarațiilor extremiste pentru propagandă rusească: „Vreau să nu mai existe motive pentru propaganda extremistă, finanțată de la Kremlin, să folosească argumentul 'ăștia sunt trădători de țară, inclusiv ai lor o spun' sau orice altă narațiune care sapă la frageda noastră democrație și coaliție de guvernare cât de cât pro-europeană. Pentru că mă interesează să fie cât mai puține voci care se prefac pro-europene și în realitate fac munca Kremlinului”.
Sursa: adevarul.ro