EURO 2016: Țara Galilor s-a calificat în optimi de finală, după 3-0 împotriva Rusiei

EURO 2016: Țara Galilor s-a calificat în optimi de finală, după 3-0 împotriva Rusiei

Naționala de fotbal a Țării Galilor s-a calificat în optimile de finală ale EURO 2016 după ce a trecut de echipa Rusiei cu scorul de 3-0 (2-0), în meciul disputat marți la Toulouse în Grupa B a competiției.

Golurile au fost marcate de Aaron Ramsey (minutul 12), Neil Taylor (20) și Gareth Bale (67).

Țara Galilor a câștigat grupa, cu 6 puncte, profitând de remiza consemnată în partida Anglia — Slovacia (0-0).
La Toulouse, Țara Galilor s-a desprins rapid la două goluri, pe fondul unei evoluții slabe a Rusiei, mai ales a liniei de fund, în care veteranii Vasili Berezuțki și Seghei Ignașevici au fost depășiți cu ușurință.
Țara Galilor a avut o mare șansă de gol chiar în primul minut, dar portarul Igor Akinfeev a apărat șutul lui Gareth Bale.

Deschiderea scorului a venit în minutul 12, după o minge pierdută cu ușurință de ruși la centrul terenului. Joe Allen a interceptat și i-a pasat lui Aaron Ramsey, aflat la limita ofsaidului, care a înscris cu un șut imparabil.

În minutul 20, după altă minge pierdută de ruși, Neil Taylor a fost găsit liber pe flancul stâng, șutul său a fost respins de Akinfeev, dar balonul a revenit la jucătorul galez, care a punctat din a doua încercare.

Fundașul stânga Taylor a fost la primul gol pentru națională.

Până la pauză, Rusia a fost lipsită de vlagă și a creat rar pericol în zona careului advers, în timp ce Țara Galilor, net superioară, a avut mai multe ocazii, dar Akinfeev, de departe cel mai bun om al echipei sale, a salvat mai multe situații grele.

Țara Galilor a început în forță și actul secund, cu ocazii ale lui Bale (47, 55) și Gunter (50).

Bale a înscris în fine în minutul 67, după ce a fost găsit de Ramsey, celălalt jucător de clasă al echipei antrenate de Chris Coleman.

Bale a devenit marți golgheterul EURO 2016, cu trei reușite.

Ramsey a fost aproape de dublă cu două minute înainte de finalul timpului regulamentar, apoi Artiom Dziuba a ratat golul de onoare.

Țara Galilor a egalat astfel cele mai categorice victorii de la acest turneu, înregistrate în meciurile Spania — Turcia și Belgia — Irlanda.

Fanii ruși, care au provocat incidente grave la EURO 2016, au fost liniștiți pe durata partidei.

Țara Galilor este debutantă la un turneu final de Campionat European. Naționala galeză a ajuns în sferturile de finală ale EURO 1976, însă atunci la turneul final participau doar patru echipe.

Rusia, cu un joc lent, cenușiu, a încheiat Grupa B pe ultimul loc, cu un singur punct, obținut cu noroc în ultimele secunde ale partidei cu Anglia.

Rusia — Țara Galilor 0-3 (0-2)
Au marcat: Aaron Ramsey (12), Neil Taylor (20), Gareth Bale (67)
Toulouse, Stade de Toulouse: 28.840 spectatori
EURO 2016 — Grupa B

Au evoluat echipele:
Rusia: 1. Igor Akinfeev — 3. Igor Smolnikov, 14. Vasili Berezuțki (6. Aleksei Berezuțki, 46), 4. Serghei Ignașevici, 23. Dmitri Kombarov — 11. Pavel Mamaev, 8. Denis Glușakov — 10. Feodor Smolov (19. Aleksandr Samedov, 70), 15. Roman Șirokov (căpitan; 13. Aleksandr Golovin, 52), 9. Aleksandr Kokorin — 22. Artiom Dziuba. Selecționer: Leonid Sluțki.
Rezerve neutilizate: 12. Iuri Lodîghin, 16. Guilherme — 2. Roman Șișkin, 5. Roman Neustadter, 6. Aleksei Berezuțki, 7. Artur Iusupov, 17. Oleg Șatov, 18. Oleg Ivanov, 20. Dmitri Torbinski, 21. Gheorghi Șcenikov.

Țara Galilor: 1. Wayne Hennessey — 5. James Chester, 6. Ashley Williams (căpitan), 4. Ben Davies — 2. Chris Gunter, 3. Neil Taylor — 7. Joe Allen (14. David Edwards, 74), 16. Joe Ledley (8. Andy King, 76), 10. Aaron Ramsey — 11. Gareth Bale (23. Simon Church, 83), 18. Sam Vokes. Selecționer: Chris Coleman.
Rezerve neutilizate: 12. Owain Fon Williams, 21. Danny Ward — 9. Hal Robson-Kanu, 13. George Williams, 15. Jazz Richards, 17. David Cotterrill, 19. James Collins, 20. Jonathan Williams, 22. David Vaughan.

Arbitru: Jonas Eriksson; arbitri asistenți: Mathias Klasenius, Daniel Warnmark; arbitri asistenți adiționali: Stefan Johannesson, Markus Strombergsson (toți din Suedia); arbitru de rezervă: Daniele Orsato (Italia)
Delegat UEFA: Ales Zavrl (Slovenia)
Cartonașe galbene: Vokes (17), Mamaev (64)

AGERPRES (editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Ada Vîlceanu)

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 Reacția Pro TV în cazul „angajatului Marius Buga”, cercetat penal într-un dosar de act sexual cu minor

2 Jurnalistul Pro TV, reținut pentru 24 de ore / Marius Buga este acuzat de o faptă oribilă

3 Corespondentul Pro TV Marius Buga, cercetat penal într-un dosar de act sexual cu minor

4 De citit...

5 VIDEO „Urât, parcă toată lumea asta ar fi sclavii voștri, v-ați pierdut mințile de la bani”