Eurodeputatul Cristian Bușoi, raportorul PE pentru EU4Health: Grupul PPE triplează fondurile pentru Programul de sănătate al UE, punând sănătatea cetățenilor europeni pe primul loc

Eurodeputatul Cristian Bușoi, raportorul PE pentru EU4Health: Grupul PPE triplează fondurile pentru Programul de sănătate al UE, punând sănătatea cetățenilor europeni pe primul loc

Grupul PPE triplează fondurile pentru Programul de sănătate al Uniunii Europene, a anunțat eurodeputatul Cristian Bușoi (PNL, PPE), președintele Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European și raportorul PE pentru programul de sănătate al UE pentru perioada 2021-2027, Eu4Health.

Potrivit unui comunicat al Grupului PPE, printre priorități se numără modernizarea sistemelor de sănătate din statele membre ale UE, digitalizarea asistenței medicale, reducerea inegalităților în materie de sănătate în întreaga Europă, promovarea vaccinării, prevenirea bolilor, consolidarea luptei UE împotriva cancerului și asigurarea stocurilor de medicamente.

”În perioada de vârf a pandemiei, nu ne lipseau doar medicii, asistenții medicali și personalul medical în general, ci și medicamentele și echipamentele medicale. Nu se poate mai întâmpla niciodată într-un stat membru al UE ca un medic să aleagă cine trăiește sau moare din cauza spitalului care nu are resurse pentru a-i ajuta pe toți”, au spus europarlamentarul Cristian Bușoi, principalul negociator al Parlamentului European pentru ”EU4Health”, și europarlamentarul PeterLiese, purtătorul de cuvânt pentru sănătate al Grupului PPE înainte de votul din Parlamentul European pentru înființarea Programului de sănătate al UE și aplicarea lui începând cu 2021.

În acest context, Cristian Bușoi a cerut în mod concret introducerea Registrului european de e-sănătate. El a cerut, de asemenea, UE să își consolideze lupta împotriva cancerului și a propus acțiuni specifice pentru a rezolva problemele legate de screening, diagnosticare precoce și accesul la tratament și îngrijire.

De altfel, negocierile duse de eurodeputatul Cristian Bușoi au dus la o creștere a finanțării pentru Sănătate în noul buget pe termen lung al UE. ”Banii nu pot cumpăra sănătate, dar pot ajuta. Comisia a triplat în cele din urmă finanțarea pentru programul EU4Health, trecând de la 1,7 miliarde euro, la 5,1 miliarde euro la sfârșitul negocierilor cu grupul PPE. Sănătatea cetățenilor noștri trebuie să fie întotdeauna pe primul loc”, a conchis europarlamentarul român.

Amintim că marți, după zece săptămâni de negocieri intense, echipa de negociere a Parlamentului European a convenit cu președinția germană a Consiliului Uniunii Europene asupra proiectului de acord privind următorul cadru financiar multianual (CFM 2021-2027) și asupra noilor resurse proprii.

Parlamentul a obținut, în cadrul compromisului, suma de 16 miliarde de euro, în plus față de pachetul convenit de șefii de stat și de guvern cu ocazia summitului din iulie. 15 miliarde de euro vor consolida programele emblematice pentru a-i proteja pe cetățeni în contextul actualei pandemii de COVID-19, vor oferi oportunități următoarei generații și vor susține valorile europene. 1 miliard de euro va crește flexibilitatea pentru a face față nevoilor și crizelor viitoare.

Conform unui comunicat de presă, fondurile suplimentare vor proveni în principal din amenzile încasate în contextul încălcării dreptului concurenței (pe care întreprinderile trebuie să le plătească atunci când nu respectă normele UE), în conformitate cu solicitarea continuă a Parlamentului de a menține banii generați de Uniune în bugetul UE.

Datorită acestui compromis, în termeni reali, Parlamentul European a triplat, printre altele, pachetul pentru EU4Health, a asigurat echivalentul unui an suplimentar de finanțare pentru Erasmus+ și a asigurat o consolidare a finanțării pentru cercetare.

Programul de Sănătate al Uniunii Europene va fi dezbătut astăzi și votat vineri în Parlamentul European.

Sursa: caleaeuropeana.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

3 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

4 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”