Europa FM, somație CNA după ce CTP a numit „bolnavi psihici” votanții lui Georgescu
Decizia Consiliului Național al Audiovizualului a venit în urma unor discuții aprinse în cadrul ședinței, unde s-a analizat modul în care jurnalistul Cristian Tudor Popescu i-a caracterizat pe susținătorii lui Călin Georgescu. Deși s-a propus inițial o amendă de 10.000 de lei pentru postul de radio, membrii CNA au decis în cele din urmă aplicarea unei somații publice.
Incidentul a avut loc în timpul ediției din 7 aprilie a emisiunii „România în Direct”, difuzată la Europa FM și moderată de Cătălin Striblea. Aceasta era o ediție specială, în care publicul era invitat să-i adreseze întrebări lui Cristian Tudor Popescu despre parcursul său profesional, convingerile și controversele care i-au marcat aparițiile publice.
În timpul intervenției sale, Cristian Tudor Popescu l-a numit pe Călin Georgescu „dumnezeilă” în repetate rânduri. Mai mult, comentând numărul mare de susținători ai acestuia, gazetarul a emis ipoteza existenței a „milioane de oameni bolnavi psihic” și a declarat că nu-i poate descrie pe votanții fostului candidat decât drept „alienați mintal”.
Moderatorul Cătălin Striblea a reacționat imediat, punându-i lui CTP întrebarea dacă exprimarea sa nu este „cam dură”. Gazetarul și-a justificat ulterior afirmațiile, explicând că a utilizat termenul „alienat” cu sensul de persoană înstrăinată sau ruptă de realitate, și nu înțelesul popular de „nebun”. „Alienat înseamnă însingurat, îndepărtat. Oamenii ăştia nu mai au contactul cu logica, cu realitatea, cu reguli simple ale discursului”, a explicat Cristian Tudor Popescu. Ulterior, după ce Striblea i-a transmis că mai mulți ascultători îi reproșează etichetarea, CTP a revenit cu precizarea că „alienat” nu înseamnă „nici prost şi nici nebun”, ci „străin” sau „înstrăinat”.
În cadrul ședinței CNA, Radu Constantinescu, reprezentantul Europa FM, a subliniat că moderatorul a intervenit prompt după declarațiile invitatului, atrăgându-i atenția asupra tonului dur. Pe de altă parte, Monica Gubernat, membru CNA, a atras atenția că jurnalistul a folosit nu doar termenul „alienat”, ci și formulările mult mai directe „alienat mintal” și „milioane de bolnavi psihici”.
Mircea Toma, un alt membru al Consiliului, a considerat afirmațiile lui Popescu drept „inacceptabile”. El a opinat, de asemenea, că reacția moderatorului Cătălin Striblea a fost insuficientă în raport cu gravitatea limbajului utilizat.
Explorează subiectele:

