„Țările europene nu mai pot evita <<chestiunea rusă>>, deoarece Rusia a ales războiul”, se arată într-un raport al Institutului francez pentru relaţii internaţionale. Analistul de politică externă Ștefan Popescu explică ce ar trebui să ne îngrijoreze legat de acest raport.

„Țările europene nu mai pot evita „chestiunea rusă”, deoarece Rusia a ales războiul. Ele au potențialul necesar – adică mijloacele economice, capacitățile militare și expertiza tehnologică – pentru a înfrunta Rusia până în 2030, cu condiția să demonstreze voința politică de a face acest lucru”, se arată în raportul Institutului francez pentru relaţii internaţionale (IFRI) intitulat „Europa-Rusia: evaluarea raporturilor de forţe”, publicat zilele trecute.

Raportul, realizat cu îndrumarea unui Comitet director compus din nouă directori ai unor think tank-uri europene și a doi experți calificați, analizează punctele forte și cele slabe ale celor două puteri în eventualitatea unui conflict în 2030.

Analiza raportului de forțe arată că domeniul terestru rămâne punctul slab al Europei. Chiar dacă Europa păstrează un avantaj calitativ în ceea ce privește instruirea, comanda și tacticile de arme combinate, Rusia are un avantaj decisiv în ceea ce privește numărul de militari, puterea de foc, capacitatea de mobilizare și toleranța la pierderi.

În domeniul aerian, Europa beneficiază de o superioritate clară, atât cantitativă, cât și calitativă. Totuși, fără sprijin masiv din partea Statelor Unite, menținerea superiorității aeriene europene ar necesita remedierea deficitelor legate de stocuri, apărarea aeriană și antirachetă integrată, precum și capabilitățile de neutralizare a apărării aeriene inamice.

Pe mare, în spațiu și în spațiul cibernetic, Europa deține de asemenea avantajul, cu condiția să valorifice acest lucru prin deplasarea confruntării în aceste domenii, unde capacitatea Rusiei de a-și nega sau ascunde acțiunile este mai limitată.

Factorul nuclear rămâne central în strategia de escaladare a Rusiei, care a redus pragurile de utilizare şi încearcă să folosească ameninţarea nucleară pentru a paraliza deciziile adversarului. Europa depinde de garanţiile nucleare ale partenerilor săi (ex. SUA, Marea Britanie, Franţa) pentru a-şi asigura echilibrul strategic.

Rusia operează cu un sistem autoritar centralizat, deciziile se concentrează pe câteva persoane apropiate de aparatul de forţă („siloviki”), instituţii slabe, migraţie şi declin demografic accentuat. Societatea rusă prezintă o rezilienţă surprinzătoare în faţa războiului (70-80 % declară sprijin pentru “operaţiunea specială”), dar oboseala creşte, mai ales în rândul generaţiilor mai tinere.

Europa, deşi cu provocări interne (populism, coeziune, industrii vulnerabile), beneficiază de o diversitate politică şi instituţională care îi oferă un avantaj pe termen lung în adaptare şi rezistenţă, arată raportul.

Rusia şi-a menţinut aparent stabilitatea macroeconomică în perioada imediat următoare izbucnirii războiului, datorită preţurilor ridicate la materii prime, o contracarare parţială a sancţiunilor şi un consum bugetar orientat spre efortul de război. Însă pe termen mediu se anticipează o evoluţie negativă pentru Rusia: scădere economică, riscul stagflaţiei, dependenţă tot mai mare de China, pierderi semnificative la exporturile de gaz ca urmare a decuplării de piaţa europeană (~ 160 miliarde € estimate pentru perioada 2025-2030) .

În schimb, Europa a absorbit şocul decuplării energetice: factura la combustibili fosili s-a redus, şi blocul european îşi reformulează politicile industriale şi energetice pentru a deveni mai rezilient şi competitiv până în 2030.

Confruntarea între Europa şi Rusia este profund caracterizată printr-o asimetrie: Rusia adoptă o abordare ofensivă, permanentă şi coerentă, incluzând războiul hibrid, campanii de uzură şi escaladare nucleară. Europa are o poziţie mai defensivă, bazată pe descurajare şi pe respectarea dreptului internaţional.

„Rusia deși aflată în declin, rămâne o amenințare pe termen lung”

Concluziile strategice ale raportului arată că Rusia rămâne o ameninţare pe termen lung pentru ordinea de securitate europeană, nu doar un actor slăbit aflat în declin.

Europa are potenţialul (economic, militar, tehnologic) să se opună Rusiei până în 2030, dacă va exista voinţă politică şi coordonare.

Principala vulnerabilitate europeană este domeniul terestru — lipsa masei mari de militari, a mobilizării, a stocurilor de armament, precum şi o dependență semnificativă de sprijin extern (în special SUA). Până acum, industria de apărare europeană nu a obținut rezultatele scontate.

Rusia câştigă teren în domeniul psihologic-informaţional: propaganda, manipularea societăţii, războiul informaţional — Europa trebuie să răspundă mai coerent la acest front.

Demografic, economic şi structural, Rusia se află într-o tendinţă de declin, dar aceasta nu înseamnă iminenţă a colapsului — potenţialul său militar rămâne semnificativ şi nu trebuie subestimat. Europa, pe de altă parte, trebuie să profite de fereastra de oportunitate până în 2030. Europa trebuie să continue să asigure Ucrainei un ajutor constat şi masiv.

„Liderul de la Kremlin nu face acest război doar pentru a cuceri patru teritorii şi să-şi crească PIB-ul ţării. Obiectivele sale sunt vasalizarea Ucrainei şi revizuirea arhitecturii securităţii europene”, se poate citi în concluziile raportului.

Analistul de politică externă Ștefan Popescu a explicat pentru „Adevărul” care sunt cele mai relevante informații ale raportului amintit.

„Prețul energiei afectează capacitatea de a mări liniile de producție”

Adevărul: Cu ce rămânem din acest studiu?

Ștefan Popescu: Studiul nu spune nimic nou. Știam faptul că Europa are o problemă structurală în a intra în competiție cu capacitatea industrială a Federației Ruse.

În primul rând, prețul energiei afectează capacitatea de a mări liniile de producție, de a face investițiile necesare. Să nu uităm că noi nu ne aflăm în fața unor industrii de stat, ci a unor antreprenori care nu pot renunța la principiul eficienței economice. Este principalul motiv pentru care, deși suntem la aproape patru ani de la declanșarea războiului din Ucraina, Uniunea Europeană nu a reușit să își pună industria pe picior de război. Iar acest lucru ne face să privim cu scepticism capacitatea de a pune în practică ambițioasele planuri de reînarmare.

Industria militară are pe orizontală foarte multe alte ramuri industriale, energofage, siderurgia în primul rând, și dacă ne uităm la scăderea producției industriale în prima putere industrială a Uniunii, Germania, cu 12% în octombrie 2025 față de octombrie 2024, atunci într-adevăr îngrijorarea noastră este cât se poate de legitimă.

O altă problemă structurală a Uniunii Europene este competiția între industriile statelor membre. Faptul că statele membre cu greu se înțeleg să aibă programe industriale comune. Exemplul cel mai elocvent este cel dintre Franța și Germania, primele puteri în ce privește complexurile militaro-industriale ale continentului.

În sfârșit, există în afară de energie și o altă problemă legată de competitivitate în ce privește resursele necesare fabricării munițiilor și echipamentelor militare, de la resursele materiale până la costurile resursei umane, sistemul de taxare care face ca armamentul european să fie mult mai scump decât cel produs în Federația Rusă și prin urmare costurile reînarmării și alimentării Ucrainei să fie mult mai mari decât cele suportate de Federația Rusă.

Mai este o altă problemă. Angajamentele Uniunii Europene de a achiziționa armament american intră în competiție, pentru cea mai mare parte a statelor membre, cu propriile industrii naționale. Exemplele sunt nenumărate, cazul Belgiei și a altor state europene care au ales avioane americane de generația a V-a în dauna celor franceze. Deci există o competiție între produsele autohtone și cele din Statele Unite ale Americii, acestea din urmă fiind achiziții strategice pentru a menține angajamentul SUA în securitatea europeană.

Raportul mai subliniază faptul că dacă Rusia va învinge Ucraina, pericolul pentru Europa crește și devine mai urgent...

Dar nu din punct de vedere militar. Problema nu este din punct de vedere militar, ci din punct de vedere al percepției, al audienței Europei ca actor geopolitic, al credibilității puterilor europene, al perspectivelor care cred că se reduc la zero în acel moment, ca Europa să se mai așeze la masa negocierilor dintre Washington și Moscova. De ce ai mai adăuga un scaun la masa negocierilor, în condițiile în care tu ți-ai atins obiectivele în Ucraina. Și, bineînțeles, această percepție și audiență în sudul global, pentru că Europa va părea un actor slab care a fost învins, nu uitați de coloratura civilizațională a conflictului din Ucraina, pentru că există și această dimensiune.

China sprijină Federația Rusă din punct de vedere strategic pentru ca Occidentul să-și macine forțele și să fie focalizat în continuare pe flancul de est, pentru ca ea să aibă timp să-si consolideze și mai mult puterea militară și să împiedice Occidentul să se desfășoare în zona indo-pacifică.

Plus că războiul din Ucraina oferă Chinei un vast teren de observare, de studiu a felului în care se conduce războiul modern și validează parteneriatul cu Federația Rusă pe resurse energetice la prețuri competitive. Lucru important pentru că în timp de pace, organismul militar și industriile din apărare înseamnă în medie 5-7% din consumul energetic total. În război, consumul acestora se triplează. Și nu uitați să adăugați situația bugetară proastă în care se află Franța, a doua economie a zonei euro și nevoile proprii de investiții pe care trebuie să le facă Germania, de redefinire, de regăsire a unui nou model economic.

„Europa nu are un orizont strategic comun”

Se mai menționează în raport că Europa are mijloace economice, competențe militare și tehnologice, cu condiția să existe voință politică...

Da, Europa nu are un orizont strategic comun. Voința politică e dată de orizontul strategic și în momentul în care, acum două zile, la Casa Albă, domnului Orban i s-a spus de la cel mai înalt vârf al puterii americane că, indiferent de sancțiunile europen, de blocarea, suspendarea fondurilor europene, vor fi compensații din partea SUA, care mai este autoritatea Bruxelles-ului pentru a genera o sinteză strategică la nivelul UE27?

Nu vreau să par pesimistul de serviciu, dar nu pot să ignor anumite realități din fața mea. Și faptul că la forumul industriilor NATO de la București nu s-a discutat de strategia energetică de pe continent și s-a discutat de planuri de reînarmare nu este în regulă. Hai să vedem cât costă un obuz produs în Europa și cât costă unul produs în Rusia.

Mulți analiști spun „vai, ce bine că va veni gazul lichefiat american”. Hai să ne uităm la procesul industrial și ce înseamnă acest lucru din perspectiva costurilor. Mecanismele pieței de gaz lichefiat sunt total diferite. De pildă, dacă hub-urile din Asia oferă un preț mai bun, descarci acolo marfa. Deci, se pun în concurență hub-urile din Europa cu cele din Asia. Sigur că asta favorizează producătorul care vinde mai scump. Dar hai să ne uităm puțin la impactul asupra industriei.

Uniunea Europeană va avea nevoie de foarte mulți bani și pentru Ucraina, și pentru programul de reînarmare...

Și pentru extindere. Stați puțin, cu Balcanii de vest ce facem? Îi lăsăm pentru integrare după 2030? Ne decredibilizăm total?

Vedeți ca posibilă sursă de finanțare un nou credit?

Alte surse nu văd nici eu, dar problema este că acești bani vor trebui plătiți. În ce condiții vor fi luați banii aceștia, pentru că dobânzile nu vor mai fi chiar atât de bune? Nici chiar pentru Europa.

Știți ce mai se întâmplă? Să faci investiții necesită foarte mult timp. În plus, nu mai găsești oameni să-ți lucreze în industrie. Eu când aud că refacem industria de armament vin și vă întreb: cu cine să lucrezi, că nu mai avem resursă umană?